Prin gandurile-mi triste si negre treci frumoasa,
Ca marmura de alba, in haine de argint,
Cu ochii mari albastri in bolti intunecoase
Si desfacut ti-e parul in valuri de-aur moale
Deasupra fruntii tale e-un mandru cerc de stele
Astfel treci tu, copila, faptura mintii mele,
Minune-a Creatiunei, s-o singura gandire
Te face ca sa tremuri: o arfa pe-un mormant.
Da, da! In viata-mi trista tu treci cu-a tale stele
Albastre si in zboru-ti tu murmuri surazand
E-amor? copilarie? Sunt versurile mele
Ce-ocupa a ta minte de murmurezi visand?
Surazi! Nu plange numai la finele poemei
C-o arfa pe-un mormant.
Ah! de-as muri tu, inger, fara sa stii vodata
Ca te-a iubit acela, ce zace in pamant,
C-un rai intreg de visuri, cerimea instelata
De cugetari inalte cu dansu-i ingropata,
Ca acea lume-ntreaga tie-a fost inchinata —
Tu inocenta, alba, ai trece surazand
Doar luna-n cer atuncea s-ar indoi in lira
S-ar suspina in noapte: o arfa pe-un mormant!
|