O, mama, dulce mama, din negura de vremi
Pe freamatul de frunze la tine tu ma chemi;
Deasupra criptei negre a sfantului mormant
Se scutura salcamii de toamnaside vant,
Se bat incet din ramuri, ingana glasul tau
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.
Cand voi muri, iubito, la createt sa nu-mi plangi;
Din teiul sfantsidulce o ramura sa frangi,
La capul meu cu grija tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei sa cada a ochilor tai stropi;
Simai-o-voi o data umbrind mormantul meu
Mereu va create umbra-i, eu voi dormi mereu.
Iar daca impreuna va fi ca sa murim,
Sa nu ne duca-n triste zidiri de aintirim,
Mormantul sa ni-l sape la margine de rau,
Ne puna-n incaperea aceluiaai sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sanul meu
Mereu va plange apa, noi vom dormi mereu.
|