Nu credeam sa invaa a muri vrodata;
Pururi tanar, infaaurat in manta-mi,
Ochii mei nalaam visator la steaua
Singurataaii.
Cand deodata tu rasariai in cale-mi,
Suferinaa tu, dureros de dulce
Pan-in fund baui voluptatea moraii
Nenduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri liniatit, pe mine
Mie reda-ma!
|