Eu vin din miazanoaptea steloasa, nevazuta,
Care rasfrange astrii in marea ei cea muta,
Care-si petrece-n visuri de iarna-a aeii viata
Si doarme-n valuri triste si in ruini de gheata,
Sotia celui rege superb - regele Nord,
Incunununat de astri, de-a marilor acord
Cantat, in haina-i alba, cu fruntea lui cea ninsa,
Cu sufletul lui rece, cu vocea lui cea plansa,
Cu aripa de vanturi, cu inima de ger,
Inmormantat de mare si-ncununat de cer,
Ce trona pe o stanca - picioare de granit
Intinse-n fundul marii amar si infinit,
Iar fruntea lui uscata pin viscole rebele
Sparge nourii aspri amestecati cu stele.
Reci si tristi petrec sotii, caci iarna-n ,vremi eterne
Val de argint de gheata campiilor asterne
Si din ruini de gheata reci vanture respir,
Ce turbur marea trista prin lungul ei delir
S-amestec cu-a lor cantec ghetos si amortit
Cantecul marii dulce, senin si linistit.
Dar noaptea cand soseste a miezenoptii ora,
Cand cerul brun ca norul de raze se colora,
Cand pests Nord pluteste superb astrul polar
Si-arunca raze albe in marea de amar.
Atunci marea ce canta prin stancile zdrobite
Si vantul care geme pin iernile cernite
Tac toate si descantul al miezenoptii rece
Senin prin iarna zboara, sublim pin aer trece,
Si luciul marii turburi s-aplana, se-nsenina.
In fundul ei salbatec e cantec si lumina -
Ard stele-n facle de-aur - palate de safir
Lucinde se rasfata si-n fundu-i se resfir,
Prin care trec in cantec genii cu parul blond,
Ce cant reverii mandre cu glasul vagabond
Si albi ca neaua noptii, si imbracati de raze.
Priveste insusi cerul din nouri ca sa-i vaza,
Pe cand din fundul marii Nordul, strabunul rege,
Cu visuri de astfel lungi noptile-si petrece,
Astfel ca lumea toata cu cer, pamant si mare
O ferie mandra - un vis maret ii pare.
Aceste-s visuri dalbe - ce-aievea le creaza,
Strabuna miazanoapte, ce doarme cand vegheaza,
Strabuna miazanoapte, a visurilor muma,
Ce-n nori viseaza stele si fericiri in lume,
Cand marea cea adanca cu miliarde valuri
Pe placa-i oglindeaza inveselite maluri
Si cerul o campie si luna ce viseaza,
Trecand printre palate de nori - o-mparateasa.
Oricat de vana este, oricat de trist e sanul,
Oricat de lunga-i noaptea, oricat e plans suspinul,
In cerul brun si rece ea poseda o steaua
Cu razele curate, cu razele de neaua,
O stea ca diamantul - ce din naltimi polare
Insenina a marii unde reci si amare
Si mangaia in iarna-i pe asprul rege Nord
Si indulcea in vanturi salbatecul acord;
Acel luceafar dulce - acel diamant de foc
Pieri din ceru-i rece, zbura din naltu-i loc.
De-atunci pe cer n-apare o alta stea polara,
De-atunci mai trista marea, se plange mai amara,
De-atunci mai rece-i vantul si iarna e mai alba,
De-atunci prin stanci de gheata, ca o suflare slaba,
S-aude-un gemet aspru etern si amortit:
E Nordul care plange pe fiica ce-a fugit.
Frumoasa-accea fiica, un inger dulce, bland,
De-o frumusete care senina stralucind,
Ai crede ca-i a lumii inger senin de paza,
Incununat de stele, invesmantat de raze -
A1 valurilor astru, al marii sunt amor,
A stelelor regina, a noptii meteor,
A miezenoptii fiica, a Nordului batran
Copila rasfatata. Pe-a polului senin
Frunte eterna - de-aur inseninata stema -
Un inger-rege palid, cu fruntea-n diadema.
Unde se duse steaua, unde fugi cel inger?
Marea n-o stie spune in tristele ei plangeri,
Nordul n-o stie spune in geamatul lui lung,
Neci noaptea in visarea-i, neci nourii ce plang.
Eu palida poveste ce trec din gura-n gura,
Batrana ca si lumea, cu fruntea slaba, sura,
Eu ce-am vazut odata lumea din nori nascand
Si am invalit stirea in valul meu de-argint,
Eu ce-am vazut si steaua cand s-a nascut senina
Si am invalit cu taina destinu-i de lumina,
Eu stiu unde petrece, eu stiu unde s-a dus.
Mai dulce si mai mandra din ceriuri n-a apus,
Ci prefacuta-n inger, femeie si regina,
Luceste mai frumoasa, surade mai senina,
Ca o speranta dulce, un dulce mesager,
Trimis de Domnul lumei la Domnul unei tari.
Diamant topit in stea,
Doamna peste stele,
Ce lumini in tara mea
Cerul tarii mele,
Ce din nord ai rasarit
Peste lumi rebele,
Iti cantam: bine-ai venit,
Doamna peste stele!
Imparati din Rasarit
Pe al lumei mire,
L-au catat si 1-au gasit,
Cand le-a dat de stire
Dulcea stea de diamant,
Plina de iubire,
Ce vedea pe-al ei amant
In al lumei mire.
POESIS
Imbrac a lumii fapte in mantie de flori,
Pun peste-a lumei rane canzonul zambitoriu,
Pun intr-a lumei doruri a doinei balsam drag,
Ce indulceste simtul cu mirosul de frag,
Din ochi fac stele negre, din buze fac rubin,
Din viata ambrozie si nectar fac din vin,
Si din femeie inger, si din amor un vis
Ce-ofteaza-n fericire si plange cu suras.
Dar mult mai bine-mi place sa rump acea perdea
Ce-ascunde Viitorul - Trecutul dupa ea.
Sa sfartic cu un fulger perdeaua cea de fier,
Sa vad eroi de umbre, popi, dame, cavaleri,
Tati dintr-o alta lume, din lumea ce-a trecut,
Pe care nu-i mai vede cel ce nu i-a vazut,
Sa vad gloria moarta, sa vad trecutul-rege
Cum intr-o lume moarta surade si petrece.
Si azi ridic palatul iluziilor dalbe,
Si azi chem fantazia cu florile-i roz-albe,
Revoc trecutu-n viata. - A faptei santa drama
O vad cum din morminte eroii sai isi cheama,
Si azi torn bucurie in cupa mea aurita,
Amestec cu flori dalbe durerea-nnebunita,
Turnand in cupe de-aur aroma cea amara,
Nu voi sa fie-aievea sa fie, nu! sa para!
Trecut apari din noapte iluziuni din ceri
Faceti a voastre umbre sa para adevar.
STEFAN
(Batran si-ncoronat - iese langa o piatra risipita de mormant
-barba alba. -Pletele albe cu desavarsire. - Asemeni unui leu murind:
)
Inmormintat de secoli in neagra vecinicie
Si stins din mintea lumei cea rece si pustie,
Infasurat de slava-mi - simteam ca nu traiesc
Decat numai in basmu si-n cantec batranesc,
In mintea cea uitata a unor stranepoti,
Ce, spurii si nememici, slabiti si idioti,
Faceau pe ciocoimea cazutului Fanar,
Cu mintea cea vicleana cu sufletul avar.
M-am fost uitat din lume ca invechita veste
Despre o vreme care de mult, de mult nu este.
Ci amintirea-mi numa venea din cand in cand
Ca sunetul de clopot pribeag si aiurand,
Ce-n noaptea-ntunecata lin si melodic vine,
De unde bate insa, nu poti pricepe bine.
Traiam la gura vetrei, la focul cal de jar,
Unde-un batran ca iarna, cu grai incet si rar
Ma spunea la nepotii ce stau cu ochii tinta
Si ascultau la vorba-i ca la o ruga santa;
Traiam in lautarul cel orb si plin de zile --
Care scotand caciula o-ntinde dupa mile
Si-apoi sezand pe-o piatra ce sta-n mijloc de cale
Si scartaind din scripca dulci sunete de jale,
Spunea la cei ce nu vad, in cantec batranesc,
Icoanele ce-n sufletu-i, ca-n paradis traiesc;
Traiam in doina trist-a voinicului da munte,
In visul tarii drage, in stancele-i carunte,
In raurile-i, care, spumande, din munti gem,
Intr-a colibei triste intunecos blastem.
Pe cand fanariotul, pe tronu-mi de marire
Ateu din nedreptate si de aur orbit,
Domnea ca ciuma stearpa in tristul rasarit
Si-ntocmai ca pacatul cel strigator la cer,
El aducea in urma-i foamete, obezi de fier,
Biruri ce cadeau insasi pina pe surul fum,
Care patruns prin strasini la cer isi face drum,
Iesind din vatra trista, cuptorul fara pane
A unui iobag care traieste de-azi pe mane,
Cand asuprirea oarba si searbada sclavie
Domneau ca doua spaime pe biata Romanie.
In lumea spaimintata venit-a insa-o zi,
Cand Dumnezeul urei in iadu-i asurzi,
Cand popolul puteric de jugu-i desfacut
Si-aduse-atunci aminte ce fuse in trecut,
A dezgropat din piatra batrinul meu schelet
Si, in cantarea dulce a unui bland poet,
Poporul, ochiu-n lacrimi, jura in ceasul sant
C-o Romanie una exista pe pamint
Si au facut Credinta, Vointa lor cea tare
Din doua tari mici, slabe, o Romanie mare.
Cand oasele-mi albite, destul is si ajung
Ca sa destepte-o tara din somnul ei ce1 lung,
Ce poate face-atuncea sufletul meu cel mare
Care din noaptea mortii infiorat apare,
Sufletul meu de flacari, de veacuri dezmierdat?
Zburam, un basmu palid, prin cerul instelat,
Pierdut intr-a mea noapte, prin ocean de stele,
Purtam sufletu-mi palid si visurile mele,
Dar am vazut deodata din cer o stea fugind,
Ce lumina c-al noptii alb soare de argint:
Era o stea regala, un inger drag, plapand,
Cu sufletul in ceriuri, cu corpul pe pamint
Si-am cunoscut atuncea ca steaua cea de fala
E steaua Romaniei, iubita si regala.
Prezentul tine-n ochi-mi un testament deschis.
Eu vad ce el intr-insul cu grai de foc a scris,
Eu vad ca viitorul cu lan de flori s-asterne.
Ca spiritul genezei de fericiri eterne
E ingerul ce-apare sub chipul de regina,
Ca sa domneasca lumea ca ziua cea senina,
Ca roza cea vergina ce doarme si viseaza,
Pan n-o desteapta inca a zilei santa raza.
Nu stiai ca destinul cu vocea-i de arama
In fruntea unui popol, ca sa domnesti te cheama;
Ca sa domnesti pe tronu-i, o, mama buna santa,
Cu mintea ta senina, cu inima ta blanda.
Tu fii ideea santa a Daciei unite
De unde suna marea pin stincile cernite,
Pan-unde Tisa mina undele reci si crete,
Peste campii manoase, pintre pustii marete,
De unde Nistrul curge in leaganu-i de-argint
Pan-unde Istrul plange ca taurul mugind ¬
Zana reinviata a Ulpiei traiane,
A Daciei batrane, a Daciei romane.
Regina coronata invesmantata-n raze,
Fii ingerul Sperantei, fii ingerul de paza
La capul Romaniei, ce bolnava desteapta;
Privirea-i limpezita, la tine o indreapta!
Trezit din groapa-mi rece, din noaptea cea muta,
Ca binecuvantarea cea santa si tacuta,
In aerul de nunta al tarii adiez
Si ma inchin la tine, o stea, in care crez,
De poate ca sa faca faptele mele sante
Ca inima romana sa bata mai fierbinte -
Si inspirat in taina de-un cuget de proroc,
Eu vad fericea tarii in tine si ma rog
Genunchii-n piatra stearpa si cugetul in cer,
Ca Dumnezeu sa-ti deie accea ce iti cer!
