| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Povestea Dochiei si ursitorile
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
|
|
|||
| Creste iarba, mari, iara, Batuta de vant de vara Unde mi-i padurea rara. Dar in iarba cea frumoasa N-a intrat vrodata coasa Unde mi-i padurea deasa. De desisul din padure Nu s-atinse vro secure. Cat de naltu-i, cat de mare, Nicaieri nu vezi carare, De si-ar pierde urmele Ciobanasi cu turmele. La temei de codri desi Nu-i carare ca sa iesi, Ci-i rariste de brazi Si un ochi voios de iaz Si doi tei ca niste frati, La tulpina departati, La varfuri amestecati. Iar la umbra celor tei Mi s-arata un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturata, resfirata, Pe carare aruncata. Iar pe prispa, singurea, Vaduvioara tinerea, C-un picior imi legana Copilas infasatel, Ce ii rade frumusel. Si cum codrul se framanta, Ea isi canta, ea-si descanta, Leganand dintr-un picior ii zicea incetisor: Nani, nani, puisor, Nani, nani, copilas, O poveste spune-t-as, O poveste dragalasa, Ca sa-mi cresti voinic in fasa. Tata-meu era cioban, Cate clipe-s intr-un an Tot atatia baci avea, Cu mii turme-alaturea, Turme mii de mielusele, Ciobanasii dupa ele, Turme mandre si de oi, Ciobanasii dinapoi Cu fluiere si cimpoi, Mai avea de ma pricepi, Herghelii de cai sirepi, Ce ca vijeliile ii impleau campiile, ii pasteau mosiile, Si de-a lungul raurilor S-asterneau pustiurilor, Si in valurile ierbii Pasteau ciutele si cerbii, Si prin munti pierduti in nouri Avea carduri mari de bouri, S-avea munti, s-avea paduri, Si cetati cu-ntarituri, S-avea sate mii de mii Presarate pe campii, S-avea sate mari si mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamat, ce mai zbucium Cand, sunand voios din bucium, Chema tara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De curgeau ca raurile Si-nnegrea pustiurile. Amar mie,-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu naframa de le sterg, Ele tot mai tare merg. Si frumoasa mai eram, Cum n-a mai fost neam de neam De-aur mi-erau pletele Si le-mpleteau fetele, Rumana ca un bujor, Eram draga tuturor. Au venit, mari,-au venit imparati din Rasarit Sa ma ceara in petit, Dar s-au dus cum au sosit. Veneau crai si veneau soli invatati in multe scoli, Cu cuvinte asezate Ma cerura cu dreptate. "Buna vreme, baci batran, imparatu nost' stapan Ne-au trimis a intreba De mariti fata ori ba." El raspunde-atunci cinstit: ,,Dragi voinici, bine-ati venit, Dragu mi-e sa v-ospatez, Cu voi sa ma desfatez, Dar oricat m-ati intrebat, Fata n-am de maritat." Da-mparatul din Apus Au venit si nu s-au dus, Doua vorbe ca mi-au spus, Inima ca mi-au supus. Era mandru si-narmat, Un ostean implatosat, Era mandru si voinic, N-avea grija de nimic. El inalt si eu inalta, Ne sta bine laolalta, Potriviti cu de prisos, Eu frumoasa, el frumos, Amar mie-ntr-un suspin Lacrimile vale-mi vin, Cu naframa de le sterg, Ele tot mai tare merg. Auzit-au d-auzit Petitori din rasarit Ca eu stau sa ma marit, Iara cum m-am maritat, Multe neamuri s-au sculat, Casa doar ne-o vor strica Si pe noi ne-or departa; Mii de limbi curgeau in rauri, Rasarite din pustiuri, Si veneau adunaturi, Rasarite din paduri, Mai calari si mai pe jos, Tot veneau in nour gros, Veneau roiuri, veneau turma Si lasau pustiu-n urma, Veneau turma, veneau vale Si surpau cetati in cale; Geaba omul meu da piept, L-Impingeau tot inderept. I-au infrant ostirile, l-au rapit maririle, Pustiit-au tarile, l-au luat averile, I-a-nnegritu-i soarele, l-au robit popoarele. Eu in codrul cel pustiu Ratacind, intr-un tarziu, Am aflat din limbi straine Ca barbatul nu-mi mai vine, Am aflat dinspre apus Ca barbatul mi s-au dus, S-a dus cale nenturnata, De toti oamenii urmata. Am aflat din rasarit Ca barbatul mi-au murit, Si-au murit si mi-l bocea, Lumea-ntreaga il plangea. Plans-au toate schiturile, Toate rasariturile Si apusurile toate, Si noroade, limbi si gloate, Miazanoapte, miazazi Nu-l mai putura trezi. Plans-au marea pe-ai ei regi, Pe-mparatii lumii-ntregi, S-o furtuna se lasa Ce pamantul l-ineca. Miazanoapte si apus Neamuri mii pe cale-au pus, Roiuri mari si pradatoare, A strainelor popoare, Ce curgeau, mari, curgeau, Capat nici nu mai aveau, Ca sa puie mostenire Pe sarmana omenire. Cand gandesc l-asa dureri, Pare-mi-se c-au fost ieri, Cand gandesc l-ai mei ciobani, Pare-mi-se mii de ani Iara cand am auzit Ca barbatul mi-au murit, Teiu-acesta am sadit, Creste teiul si-nfloreste Si viata mi-o umbreste. Si in umbra-i cum traiesc, Eu nu mai imbatranesc. Dragul mamei copilas, Multe-n lume spune-ti-as, Dar ma tem sa nu ma lasi, Ci mai dormi, mari, un pic Ca esti crud de ani si mic, Dormi la umbra, dormi in pace, Ca mama tie ti-a face, Sub cel tei batut de vant, Patisorul la pamant; Multe-s ramurelele, Tot or bate stelele, Iara luna va strabate Dulcea ta singuratate, Iar cand vantul v-aromi, Mandru mi te-a adormi, Si cand vantul va sufla, Teiul se va legana, Florile-si va scutura. Iarasi te vei destepta Sub rotirea norilor, in caderea florilor, Sub lucirea stelelor Si la jocul ielelor. Sub frunza stejarilor La glasul izvoarelor. Unde-i crucea de la cai Nu mai plange, mai Cresc ca fratii doi molizi Razi, puiule, razi Unde-s pasari in copaci Taci, puiule, taci S-adun fete si flacai Dormi, puiule, hai! Si cum canta, cum suspina, Glasul codrului o-ngana, Si cum doina-si tragana Teiul mi se leagana, Adormind-o florile Si privighetorile. Suna dulce, o auzi-ici, inceputul unei muzici Triste si aeriane Ca sunarea din organe. Mum-adoarme, pruncul rade, Teiul vechi i se deschide. Ies trei zane ca pe-o poarta, Cate-o stea in frunte poarta, Ele-s ursitorile, Luminand ca zorile, Maini usoare, glasuri slabe, Pietre scumpe-n mii de boabe Le incarca cu podoabe, Si prin frunze stravezie A lor glezne argintie Mai nu calca pe pamant Cand se leagana de vant, Cand usor de mani se prind, Trag un dant si mi-l intind, Leaganul incungiurand Si din gura-ncet cantand. Una-i zice: Drag baiat, Sa fii mare imparat, Caci asa fel ti-a fost dat. Alta-i zice: Sa fii tare Fara de asemanare, Cum nu e viteaz sub soare. Zise-a treia: Fii cuminte in purtare si cuvinte, Si istet sa fii cu duhul, Cum e luna si vazduhul. Ah, mai stati, mai stati o clipa. Nu-i dati daruri ce in pripa Sunt supuse la risipa; Daruri ce le dati multora Dati-le s-acum altora, Ci deasupra tuturora Daruiti-i lui ceva Ce in lume nimenea N-a avut, nici n-o avea. Zana-a treia sta pe loc, Ochii ei sunt plini de foc Si la muma se uita Si astfel ii cuvanta: Dochie, draguta mea, Stii tu ce-ai cerut, ori ba? Nici o stii, nici o vei sti, Si eu tot voi implini. Zana pe copil se pleaca, Ochi-n lacrimi i se-neaca Si ea zice-incetisor: Nani, puisor, Cerul, cand o sa te scoli, Ti-o trimite soli, Caci ti-e dat acum de soarte Viata fara moarte Si ti-e data tinereta Fara batraneta. Un cuvant macar sa nu zici, E sfarsitul unei muzici Blande si aeriane Ca sunarea din organe. Muma doarme-n ciritei, Intra zanele in tei, Muma doarme, pruncul rade, Teiul vechi se reinchide, Iara pruncul si cu muma Fata-n fata dorm acuma, Si, cum dorm cu ochiu-nchis, Au visat acelasi vis. |
|||
Pune poezia Povestea Dochiei si ursitorile pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |