| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Rime alegorice
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
|
|
|||
|
Corabia vietii-mi, grea de ganduri, De stanca mortii risipita-n scanduri, A vremei valuri o lovesc si-o sfarma Si se izbesc intr-insa randuri-randuri. Iar eu pe-un tarm pustiu murii in pace. Deasupra fruntii-mi luna-n nouri zace, Trecand incet pustiile Saharei Si luminand o lume care tace. La miezul noptii vezi pustia plana Nascand de suptu-i mandra caravana De morti in valuri lungi si, treaza, Mergand incet spre-un vis: Fata Morgana. Intr-adevar: adanca departare Arata un palat numai splendoare. Printre feresti patrunde o lumina; Perdelele-i pareau muiate-n soare. — Minunescu. De prin deserturi lungi si departate, In siruri vin scheletele uscate. Pustiu-atunci cu caravane-sate, Dormea ca mort sub luna care bate. O caravana langa mine trece, Naintea ei vine-o suflare rece. In siruri lungi se strecur’ si se strecur’: Eu numar unul, numar doisprezece. Un chip atuncea de pe cal coboara. La mine-ndreapta-a lui privire-amara Si fata slaba, trista, adancita S-osoasa mana o intinde-avara. Dar sa ma misc nu am nicicum putere, Caci tapan mort eram si fara vrere. Pleoapele-mi pe ochi erau lasate, Desi prin ele eu aveam vedere. Iar umbra-n valu-i de matase sura D-urechea mea si-apropie-a ei gura Si-mi spune lin si-ncet povestea mare, Ce ca un rau etern in minte-mi cura: “Colo-n palat rezida-o vrajitoare Si om cu ochii vii de-o vede moare; Iar celor morti, lumina lor adanca, Le da viata noptii trecatoare. Deci vin si tu pe un schelet sa-ncalici, Sa vezi palatu-i in lumini opalici; De sirul nostru sa te tii in urma Pan’ la gradina ei cu flori italici. Si iata valul meu ti-l dau — pe fata Sa-l pui, s-acoperi ochii tai de gheata, Ca nu cumva sa se topeasca iute De a privirii ei tiranica dulceata.” Ma sui si plec o umbra sunt din basme Si o fantasma sunt intre fantasme, Prin mana mea de o ridic se vede Ca si prin corpul straveziei iasme. Din ce in ce cu totii se apropii. Gradini lucesc si flori cresteau cu snopii, Iar roua curge in briliante umezi — Din crengi de arbori lumineaza stropii. Pe scari de marmur ne suim cu totii Si mortii-si caut prin coloane sotii: Sunt tineri unii ca iubirea moarta, Iar alti’ au barbe albe ca preotii. Dar toti cu totii sunt de om ruine Si risipiti din carduri beduine Au fost gasit amara, cruda moarte Intr-un pustiu arzand si fara fine. Vorbesc incet ca-n somn si vorba suna Ca frunze-uscate care vantu-aduna, Sau ca murmurul cel vrajit de ape Cand peste codri-apare blonda luna. Deodata-n doua sirul se desface. In fund apare-un mandru chip ce tace; Cu rosii flori de mac in paru-i negru, Cu ochii-nchisi un semn cu mana-mi face. Eu o urmez prin galerii inalte. Izvoare vii din vase stau sa salte Si langa ele nimfele de marmur, Fapturi ceresti unor maiestre dalte. Pe lucii muri auritele pilastre. In jurul lor sunt asezate glastre, Din care cresc bogate-ntunecoase Ici roze negre, colo flori albastre Si pe feresti perdele de purpura. Un miros racoros simtirea-mi fura; Deschisa lin e usa unei sale Si noi minuni uimitii ochi vazura. Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu basme mandre, cu frumoase hurii Si din catui de-argint, copar miroase Cu fum albastru formele picturii. Iar pe-un divan, ascuns intre perdele Albastre, infoiate si cu stele, Sedea regina basmelor maiastra — Lumina lumea gandurilor mele. Ea insira margaritare-n poale Si pe-un covor, persan, frumos si moale, Ea-ntinde surazand ca-n vis si lenes A ei picioare de zapada — goale. Ochii adanci ca doua basme-arabe Saman cu-aceia ai reginei Sabbe, Cum imparatul Solomon ii scrie, Cu-a lor priviri de-ntunecime slabe. Cu ochi pe jumatate-nchisi surade: — Desi privirea-mi pe cei vii ucide, Te uita lung la mine, tu, ce mort esti, Pan-al tau suflet ochii va deschide. L-al tau mormant tu esti in pragul portii, Dar sa te stingi nu este voia sortii, Ci-n fata mea sa lasi incet sa-ti cada De pe-ai tai ochi de gheata valul mortii. Ingenunchind atunci am zis in sine-mi: ,,O, dulce chip, cu mana fruntea tine-mi Si de pe ochi ia-mi valul trist si rece, Caci simt bataia ren’viatei inimi.” Si de pe ochii-mi cade ceata sura Si noi minuni uimitii ochi vazura, Caci inaintea mea stai vrajitoare Si basmu-asculti cu zambetul pe gura. * S-atuncea pier anticele portale. In jurul meu iluminate sale Si-n loc de morti fiinte vii, ce vesel, Cu hohot rad — serbeaza bachanale. Unde-s acum fantasticele seme Prin care luna strabatea-ntr-o vreme? Acele mii nisipuri din pustie Traiesc nici unul moartea nu si-o teme. Cand ar avea moarte o vecinicie De-amor, de viata si de nebunie, Ei nu s-ar veseli atat de tare Precum o fac in asta moarte vie. Ici vezi femeia plina si balaie Ce lasa-ncet sa cada a ei straie; Zambind ramane-n mijlocul multimei Precum ar fi iesit din calda baie. Ici una oachesa se-ntinde-alene In bratu-unui barbat ce, de sub gene, S-arunca ochi-ntunecosi salbateci, Setosi de patimi c-ale unei hiene. Iar una sta cu ochii ei sa soarba Pe-un vechi ostas cu-ntunecime oarba Si degetele fine ca de ceara Si-mpleticeste-n-a lui neagra barba. Un ras, un chiot, o vuire multa — Cu totii striga, nimeni nu asculta; Ocari frenetici sunt o desmierdare Si desmierdarea deveni insulta. Toti se iubesc — s-o spun in gura mare. Toti au facut din viata sarbatoare: De masti razande lumea este plina, De comedianti si de femei usoare. Murmure doar s-aud de prin unghere. Unde cu glasul bland amantul cere, Pe cand iubita gura ei, uscata De sarutari, deschide la placere. Ce-i lumea asta ma intreb acuma: Au nebunit-au, sau domneste ciuma? De-acopar moartea, ranele hidoase Cu ras, cu-amorul, cu betii, cu gluma? “Ba nu — raspunse-atunci Seherazade — Nu, nu ii vezi asa precum se cade; Viata lor un vis al mortii este, Azi prada ei, iar maini ea o sa-i prade. Ce afli-n lume? mii de generatii, Popoare mandre sau obscure natii De mult pierira si pe-a lor cenusa Traieste cine? ei! inmormantatii. Moarte si viata, foaie-n doua fete: Caci moartea e izvorul de viete, Iar viata este raul ce se-nfunda In regiunea nepatrunsei cete. Femeia goala, cufundata-n perne, Frumsetea ei privirilor asterne; Nu crede, tu, ca moare vre odata, Caci e ca umbra unei vieti eterne. Iubirea ta-i viata — a ei iubire E viata iar si iar de omenire. Vointa ei s-a ta de se-mpreuna, Atunci e suflet in intreaga fire.” |
|||
Pune poezia Rime alegorice pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |