(dupa Shakespeare, Sonete, XXVII)
Satul de lucru caut noaptea patul,
Dar al meu suflet un drumet se face
Si pe cand trupul doarme-ntins in pace,
Pe-a tale urme l-au impins pacatul.
E noapte neagra-n ochii-mi, totul tace,
Dar mintea-mi vede — genele holbate;
Ca si un orb ma simt in intuneric
Si totusi inaintea-mi zi se face.
E chipul tau, lumina necrezuta
De frumuseti, de taina, curatie,
Ce noptii reci lucire-i imprumuta.
Din cauza ta, balaia mea sotie,
Cat ziulica trupu-odihna n-are,
Iar noaptea sufletul in cale pleaca.
|