Sub cerul plin de nouri vezi sesu-n rasarit, intins in zare lunga si fara de sfarsit, Iar colo-n miaza-noapte cu codri de stejar Se pierd una cu cerul Carpatii seculari; Dar spre apus prin nouri o geana e subtire,
Prin care cerul rade cu-a lui nemarginire; A nourilor lume aurita e de soare Ce cu vapaie alba, frumoasa, orbitoare, imprastie in neguri subtiri din juru-si norii;
Ca la minune cata a dansul calatorii. Deodata ti se pare ca ceru-ntreg se rumpe in ploi scanteietoare de colb de pietre scumpe, Apunerea cereasca parea de roze ninsa, Ca pasla pareau albe dumbravele sub dansa,
Iar mari si lacuri, ape sclipesc ca si oglinzi, Apoi, cand rasaritul cu ochii il cuprinzi.
|