Fiica gingasa de rege, cand in haina ta bogata Treci in faeton de gala si te mladii zambitoare, Cum din frunzele-nfoiate rade proaspata o floare, Toata lumea ce te vede e de tine-nseninata.
Zbori cu sase cai ca vantul si rasai ca aurora. Cu caciulele in mana si cu gurile cascate, Oamenii saluta-n cale pamanteasca zeitate. Tu te-nchini. Te simti nascuta spre norocul tuturora.
Dar deodata in multime tu fixezi ochiul tau mare. De o umbra-nfiorata e gandirea ta cuprinsa O femeie de pe strada si-a-naltat privirea-i stinsa inspre tine fara ura, far-amor, fara pasare.
Tu? Unde te-apropii codrul se preface in gradina, Intristarea-n bucurie, bucuria-n fericire Secolii coroanei tale cu regala stralucire
Pot sa scoata grau din pietre si palate din ruina.
Ea? nascuta-ntr-o camara in mizerie obscura, N-auzi nici glas de muma, nici a preotilor psalme S-a trezit cu comediantii cum juca batand din palme, Pe-a pierzarii cai parintii o-ndreptara s-o vandura.
Ea? De-o intra in templu, sub negre boltituri Al mortii spirit doara il simte in tacere, Caci nu-ntelege blandul cuvant de mangaiere Din paginile unse a sfintelor scripturi.
Ce-nseamn-acele candeli ce ard in orice colt Sub chipuri mohorate cu-adanci si slabe fete? Ce-nseamn-acea cantare patrunsa de blandete, Ce imple tanguioasa puternicile bolti?
Rugamu-ne-ndurarilor, Luceafarului marilor!
Din valul ce ne bantuie
Inalta-ne, ne mantuie!
Privirea adorata
Asupra-ne coboara, O, maica prea curata
Si pururea fecioara. Marie!
Rapita de duiosul organelor avant, Pe cartea cea de ruga alunec-a ta dreapta, Iar ochii tai cei umezi la ceruri se indreapta. Ea? cade in multime cu fata la pamant.
*
De-ai muri copil de rege de-ale florilor miroasa, Ca de marmura un inger sub holtirile inalte, Pe un catafalc depusa - un popor ar plange-ncalte, Dupa sufletul tau dulce, dupa sfanta cea frumoasa.
Ea? daca va cadea moarta intr-o noapte de betie Prin ciocnire de pahare si prin danturi desfranate Vre un cioclu de pe uliti va-ncarca-o-atunci in spate, Dara nici in moarte insasi liniste nu va sa-i fie.
Nu. Nici maiestatea mortii nu sfinteste pe sarac Caci scheletu-acela care a purtat ast-avutie De amar si de durere, preparat de-anatomie, Va face-un pedant dintr-insul Iar in urma, intr-un sac,
Va fi aruncat in groapa cea comuna. O scanteie Ce-a pierit fara de urma. Si cu toate astea-i semeni Ca si lacrima cu roua. Parc-ati fi surori de gemeni: Doua vieti in doua inimi, dar o singura femeie.
|