Ideal pierdut in noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gandea in basmesivorbea in poezii,
O! te vad, te-aud, te cuget, tanarasidulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alai zei.
Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scanteie,
Braa molatic ca gandirea unui imparat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseaii de femeie,
A femeiei, cesiastazi tot frumoasa o revad.
Rafael, pierdut in visuri ca-ntr-o noapte instelata,
Sufletu-mbatat de razesid-eterne primaveri,
Te-a vazut ai-a visat raiul cu gradini imbalsamate,
Te-a vazut plutind regina pintre ingerii din cer
ai-a creat pe panza goala pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema de stele, cu surasul bland, vergin,
Faaa pala-n raze blonde, chip de inger, dar femeie,
Caci femeia-i prototipul ingerilor din senin.
Astfel eu, pierdut in noaptea unei vieai de poezie,
Te-am vazut, femeie stearpa, fara suflet, fara foc,
ai-am facut din tine-un inger, bland ca ziua de magie,
Cand in viaaa pustiita rade-o raza de noroc.
Am vazut faaa ta pala de o bolnava beaie,
Buza ta invineaita de-al corupaiei muacat,
a-am zvarlit asupra-ai, crudo, valul alb de poezie
ai paloarei tale raza inocenaei eu i-am dat.
ai-am dat palidele raze ce-nconjoara cu magie
Fruntea ingerului-geniu, ingerului-ideal,
Din demon facui o santa, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ai murdare, ochiu-aurorei matinal.
Dar azi valul cade, crudo! dismeait din visuri sece,
Fruntea mea este trezita de al buzei tale-nghea.
ai privesc la tine, demon,siamoru-mi stinssirece,
Ma invaaa cum asupra-ai eu sa caut cu disprea!
Tu imi pari ca o bacanta, ce-a luat cu-naelaciune
De pe-o frunte de fecioara mirtul verde de martir,
O fecioar-a carei suflet era sant ca rugaciunea,
Pe cand inima bacantei e spasmodic, lung delir.
O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surasul bland, vergin,
Eu facut-am zeitate dintr-o palida femeie,
Cu inima stearpa, recesicu suflet de venin!
*
Plangi, copila? - C-o privire umedasirugatoare
Poai din nou zdrobisifrange apostat-inima mea?
La picioare-ai cad ai-ai caut in ochi negri-adanci ca marea,
ai sarut a tale mane, ai-i intreb de poai ierta.
aterge-ai ochii, nu mai plange! A fost cruda-nvinuirea,
A fost crudasinedreapta, fara razim, fara fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eati santa prin iubire,
ai ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.
|