Caut adancimea,
Ca pe o hrana necesara,
Iubesc adancimea,
Ca pe o fata sprintara.
In adancime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Isi are visul la stele.
De ce? Mi-am pus intrebarea
Frumusetea rocilor,
Ale acestor minuni
Obisnuite ale pamantului,
Ma fac mereu si intens,
Sa imi placa mai mult?
Fiindca prin forta,
Invingi taria,
Blocului de stanca imens.
Dar nu numai atat,
Ci alte si alte probleme,
Mereu iti ridica,
De fiecare data,
In fiecare zi , taria din stanca.
Eu, tu, in general minerii,
Nu au teama de piatra,
De tot ce-i colosal. ASA ESTE.
NU-I FENOMENAL?
1963 |