Prin umbra rachitilor vechi,
In farmecul acesta feeric,
Ma cheama dorul hai-hui,
Sa umblu bezmetic.
Daca de pe deal privesc,
Cateva casute rasfirate,
Se lasa-n amurg intuneric,
Si parca fantome sunt toate.
Dar ce ma face a plange?
Cand amintirile se scurg,
Inima-n piept mi se frange,
Si-mi apare al vietii tumult.
De ce? Ma intreb pe mine,
Oare nu stii ca ma cheama,
Aceste dealuri batrane,
Ce nimanui nu dau seama.
Si CIOFUL parau mocirlos,
Ce unduieste printre rachiti.
Ah! Peisajul acesta frumos,
Va rog sa nu mi-l rapiti!
Degeaba il pastrez in amintire,
Acum privind batranul ARIES,
Din inima plina de iubire,
Copilarie nu dispari in veci.
TURDA 1963 |