In noaptea ceea clara ne-am adunat cu toti Pe insula rotunda din lacul din padure ; Purtam armuri usoare si coifuri ca irozii Si-n linistea nocturna doar gesturile dure
Rupeau perdeaua moarta a razelor de luna Insiruiti in linii, volute schimbatoare Si stoluri ordonate, o mistica strabuna Ne poruncea-n tacere lunara vinatoare.
Era un cap de bour intunecat cu totul, Cu o privire tinta ce ma facea sa sufar, In jos, un fel de barba mai alba ca omatul, Iar intre coarne, galben, stralumina un nufar.
Tirziu, la fiecare, la un anume ceas, Era sortit, in cercul cu semn voievodal, Sa intre cu cununa si arme de arcas : O singura sageata, sageata de cristal.
Ingenuncheat in cercu-mi si coplesit de steme, Eu mi-am tintit sageata, o singura sageata, In nufarul acela Iar peste mari de vreme, Pe insula rotunda, in noaptea de zapada
|