iti amintesti desigur flanela violeta,
flanela aceea sublima pe care o imbracasem
in cea mai frumoasa din serile noastre;
despre care spuneai ca imi sade
ca o armura de smalt, stii tu, in seara
cand ne pornisem impovarati de garoafe si iasomie
catre Ierusalim Cand madam Zambilovici
ne-a dat cate doua tartine (ca sa avem pentru drum)
flanela pe care apoi am adus-o
fluturand ca un steag zdrentuit in razboaie,
pe care apoi am purtat-o
cu frenezie pe trupu-mi uscat de hagiu,
pana ce-a fost absorbita prin pori si s-a asimilat
in toate celulele trupului meu,
si in schelet,
iar tesatura ei sclipitoare a devenit un tesut.
De ce incerci sa negi,
de ce pretinzi ca nu stii ce flanela,
ce seara, ce Ierusalim si asa mai departe?
De ce vrei musai s-o pipai, s-o vezi,
sa o dezbrac, tocmai acuma cand nu se mai poate,
de ce pretinzi ca nici n-a fost nici o flanela,
ca nu ma vezi, ca nu ma simti, ca nu ma recunosti?
|