Si iata c-am venit, de foarte de departe,
tot neamul meu se stinse, vlastarele sunt moarte.
Am mostenit conacul cel vechi, argintaria,
si stema casei noastre : vesnicia.
La praznicul Enigmei, cand visinii serbeaza o ora anumita, m-am hotarat sa intru, sperand sa fii acolo, la ora ceea, treaza, tinand acelasi sfesnic in mana, ca un schiptru.
Facui deci invocarea si semnele cerute, aprinsei in catuie trei feluri de tamaie, intrai pe usa stramta cat am putut de iute, cum e placut la duhuri, cum iti placea si tie.
Mi se parea ciudat ca tu la ora ceea
sa nu fii inca treaza ; ma apropiai de patul
de nuc in care candva ai fost femeia
cu trup de flori de visini iar eu am fost barbatul
Ma apropiai cu totul, uitand legile mele si orb intinsei mana si cautai fierbinte aceea ce pierdusem ; in albele dantele zacea o gramajoara de albe oseminte.
intepenii de spaima si pricepui greseala
Crengi mari de visin albe prin gratii patrunsese
si la lumina lunii subtire ca beteala
vazui : eram trecut de veacuri pe lista de decese
Privii in jur - covorul e napadit de ierbi, in vaza cristalina in care-ti puneam frezii - sirag de perle negre, in ghemotoc de serpi ; prin vechi paienjenisuri, besmetici huhurezii.
Pe masa cu parfumuri, printre oglinzi si spelci - moluste lipicioase, limacsi molai si melci. Si craniul celui care a fost, e pe o noptiera, il tii probabil noaptea in chip de scrumiera.
|