Drumul meu e-n toata lumea plin de ganduri, Cand pasesc trezesc in el un suflet viu; Tot ce n-am vazut incet se-nfiripeaza,
Tot ce n-am stiut incep sa stiu.
Si pe drum eu nu sunt singur si strain
Ne-nteles si fericit ma duc revin
O, pe drumu-nvinetit al diminetii Pasul meu asteapta mult, rasuna rar, Am taiat cu-atatea mii de drumuri noaptea Si-am catat-o atatea nopti, pe drumuri, iar.. Numai eu, nedespartit, am stat cu drumul, Am gandit cu el adanc si-am colindat.
O, cand zarea-ncepe-n fund sa naluceasca.. Ca un murmur ii raspunde-n drum ceva, Fiecare pom si casa prind sa tainuiasca Cu un freamat lung, de parc-ar suspina. Orice umbra se ridica de pe zare,
Las-un zvon in zorii reci, ca o-ntrupare.
Si cu fiecare pas al diminetii,
Drumul vechi-se-ntoarce-n lume din abis,
Prafuit cu aur verde de matase,
intr-o ceata de minune si de vis;
Eu de abia ma mai clintesc pe langa case,
De abia mai sovaiesc pe langa porti
Iar cand floarea de liandru-alb adie, Cand cutremurul de crengi sporeste sus, Ca un nor pe-ntaia cale argintie Pier si eu, cu umbra noptii ce s-a dus.
|