S-au sfarsit mii de nopti, ca si-alteori; Cand zic: noapte, un frig crunt ma
strapunge, Luna-nvie-n zadar: cand se stinge, Nici-o slova-n caiet, nici-un fior.
Lampa-ardea-n duh de-argint,
m-asteptai Doar spre zori, c-un glas bland:
"Noapte buna!" Fericita-mi zambeai, si, pe-o mana, Langa-o carte-a vegherii-atipeai.
Frig ciudat; ceasu-uitat da-nspre ziua
- Sa-ti sting lampa? inghetat
te-admiram
- De ce-o stingi? tresareai. - Fiindca-i
ziua. Razbatea-un fior din slavi Si-ti citeam.
Cum sa-mi piara-atat foc pan' nu mor? Cum sa pot sa-ti slavesc reinvierea? Oh! divin si-aprig plans! Dar durerea Dintr-un timp mi-a-nghetat sfantu-izvor.
|