Mihail Crama
Nastere: 1 ianuarie 1923, Cetatea Alba
Deces: 17 aprilie 1994
Pe numele sau adevarat Eugen Enachescu, s-a nascut in Cetatea Alba la 1 ianuarie 1923.
Face studiile liceale la Braila, perioada in care si publica in ziarele "Ancheta, "Cuvantul, "Facla, "Expresul din Braila, in reviste mai marunte din Capitala sau in revista brasoveana "Claviaturi, condusa de Gherghinescu Vania.
Vine in Capitala pentru a-si continua studiile, urmeaza un timp cursurile unei scoli de ofiteri, dar absolva Facultatea de Drept, in 1945- Este perioada cand poetul re-debuteaza de fapt, prin contactul cu cenaclul lui Eugen Lovinescu si cu criticul insusi, care ii apreciaza poezia. Este integrat apoi, de catre Vladimir Streinu, grupului de colaboratori ai revistei "Kalende, publicand in acelasi timp in "Revista Fundatiilor Regale sau in "Caietele de poezie ale lui George Calinescu. Volumul de debut, Decor penitent, primeste Premiul Scriitorilor Tineri pe anul 1946 oferit de Editura Fundatiilor Regale, urmandu-i in aceasta succesiune pe Constant Tonegaru, Stefan Baciu, Geo Dumitrescu, Mircea Popovici.
In viata de toate zilele lucreaza in calitate de consilier la Ministerul Justitiei; in lumea poeziei va reveni foarte tarziu (asemenea multor colegi de generatie), abia dupa douazeci de ani, cand Editura pentru Literatura ii publica volumul Dincolo de cuvinte. Ne paraseste in 17 aprilie 1994.
Insuficient implementata in constiinta criticii (si istoriei) literare, poezia lui Mihail Crama isi cere dreptul la posteritate. Esentele sale ideatice (si stilistice) se intrezaresc ovular inca din volumul de debut, pentru ca volumele ulterioare sa le implineasca. inscrisa in linia poeziei insurgente dezvoltate in deceniul cinci, creatia in discutie dovedeste elemente de particularitate care o individualizeaza. I s-a remarcat capacitatea sa oraculara, concretizata stilistic printr~o concentrare maxima a expresiei, care porneste de la esentele mitologice, de la textele fundamentale ale existentei noastre. Prin forta sa oraculara, poezia lui Mihail Crama avea sa treaca, asa cum remarca criticul M. N. Rusu, "de la aparente la esente, de la fenomenal la numenal, de la fizica la metafizica, de la modernismul revolutionar la revolutia clasica, de la blasfemia jucata la apostazia asumata in fata marilor drame si teme ale conditiei umane. Concentratia maxima a esentei lirice implica "seisme si tensiuni lirice cu caracter emblematic si aforistic (idem). Implicit, marea tema a poeziei lui Crama devine Timpul, vazut ca "dimensiune interioara, conflictuala, a Istoriei (ibidem). Poetul raporteaza deci contingentul la absolut, dandu-i forta maxima de generalizare.
Un poet din generatia pierduta surprinzator de personal prin viziunea apocaliptica radicala si prin expresia anticalofila programatica este Mihail Crama.
Daca Mircea Popovici si Constant Tonegaru utilizeaza ipostaza autobiografica a boemicitatii ca pe o marca stilistico-existentiala pentru a-si exprima un protest organic, spontan, provocat la act de virusul razboiului, Mihail Crama - aflat la polul opus - isi fixeaza cu sobrietate constructiva perimetrul ingineresc' al unui decor penitent, inauntrul caruia refuzul, nebunia si scalimbaiala truculenta sunt admise doar ca solutii ultime, exorcizante (impleticit pe scena si mindru ca un rege / mantia ma doare cu ciucuri argintii. // Si noaptea mea cum cade scalimba si piezise / prin schelele acestei baraci de nebunie / imi privesc costumul intreg de scamator / si ma scuip in fata cuprins de nebunie) prin care penitenta canonica este ridicata la rangul unei perspective poetice, ca maxima pedeapsa biografica pentru o ispasire colectiva. Acum actantul poetic nu se mai revolta retoric si nu se mai lamenteaza clamoros pentru ultragierea individuala pe care i-o cauzeaza implementarea sa involuntara intr-o Istoric necrofora si indiferenta, ci doar constata si descrie neutru inconsistenta pomii si a propriei sale existente. Desi opresiunea constanta a veacului obsedant il conduce la o atitudine indolent participativa, stearsa (sters voi suna ora revolutiei), gestul sau dezorientat si dez-interiorizat de un Timp autodizolvam se proiecteaza anistoric, preluind instinctiv atavismele exasperarii bacoviene si rescriindu-le intr-un registru acutizat. cu vorbe de rindas: Prin vazduhuri metalice toamne - / sintem atit de schilozi si de goi, / prin umeri trec suliti inalte / Si-n ochi se preling istorice ploi. // Deasupra uriase pasari de prada / zgiltiind Timpul - puternic reflux - / o amintire antedeluviana / ne opreste singele, brusc'. Are loc o balanganire a lumii, intr-un fundal abrutizant in care marsaluiesc alaturi armate de-ntuneric iar temei cu brate cangrenate / opresc Isoria-n porti'; nu exista nici o speranta de salvare pe planeta, si poetul simte c-o sa moara de urit in asteptarea Omului despre care se zvonise atit. Din toate textele, din toate versurile, se contureaza imperativ semnele inevitabile de disolutie cosmica ale unui peisaj apocaliptic generalizat (Se zvonesc nouri reci si lumini, / intre oameni e un soare trist de-nceput de-anotimp / si moartea umbla singura prin praguri si scotoceste prin case; apele dracului toate / au patruns in cetate; in ograzi sa-ngropam scheletele vechi - / carii trecind sub poarta rod tristeti de guma si aschii; e toamna sau moarte, nu stiu; nu stiu de ce toata noaptea-n odaie a fost frig ca-n mormint; sub ograzi Calea Laptelui varuieste ziduri si morti, / soarecii care-au trecut prin zodii au ros stilpi de lumina / si popii duc sub mantii protestari si razboaie civile; mocirle si balti si noroi; / cita noapte-n oase si singe; atita zgura noaptea ne-o fringe linga solduri, / grei ochi de picla neagra insetosind avid - / si strimbi si drepti prin ziduri de joasa-ntunecime / ne trecem trupul palid, albastru si livid; e o ora trista, pustie, / duhul se fringe negru sub porti - / toate-orizonturile sint ca pe schitele de batalie / si ploaia cade galbena ca oasele soldatilor morti;dintr-un capat la altu-al Pamintului / e un miros de mercur si de fier. //
Sintem pe la-nceputul erei quatemare etc), tavalugind metamorfic orice urme ale civilizatiei si reintorcindu-le in formele magmatice nediferentiate. Poetul imagineaza rasaritul/stingerea Soarelui gol si anunta resorbtia finala a materiei intr-o gaura neagra, adica mult trimbitatul cataclism universal, la care asista docil, curios de spectacol: Marile fierbeau cautind sa evadeze / din apasarea atractiei planetare - / si de asta, din douazeci si patru in douazeci si patru de ore / se zbuciumau prin fluxuri si refluxuri lunare. / / Deodata un vint dinspre marile Sudului / peste trei continente strabatu transversal; / umbra mea crestea uriasa -copacii se culcau la pamint - / incepuse celebrul cataclism universal. // Oamenii fugeau zapaciti - civilizatii cadeau in ocean - / doar citeva secunde apoi deodata o liniste grea; / ca un final rasari Soarele gol, / si peste toate umbra mea imensa ardea.
Lirica lui Crama este un efort sustinut de simplificare a scriiturii; concentrarea sporeste forta alegorica a textului: "se pare ca aceasta capacitate a poetului de a concentra, de a stiliza, pana la abstractul sugestiv, descinde nu atat din tehnica pe care o foloseste, cat dintr-un foarte singular instinct profetic a carui voce subterana se aude pe toata intinderea operei sale (ibidem). Poemele lui Crama, multe dintre ele catrene, multe nedepasind zece versuri, lasa loc vast interpretarii; poetul impune nu prin ceea ce spune, ci prin ceea ce nu spune; citand acelasi critic literar, spatiile goale se cer- ca in sculptura moderna - umplute de sensuri, fiindca "nu materialul lingvistic este cel care comunica semnificatiile, care comunica starile existentiale dramatice, ci spatiul neocupat de cuvinte, -rupturile-lexicale, -absenta elocventa din jurul cuvintelor nescrise. Poezia lui Mihail Crama este esentializata, aforistica, perena.
Volume de versuri:
Decor penitent, Bucuresti, Editura Fundatiilor Regale, 1947;
Dincolo de cuvinte, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Determinari, Bucuresti, Editura Albatros, 1970;
Codice, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1974;
Ianuarii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1976;
Imparatia de seara, editie retrospectiva, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979 (premiat cu Premiul Academiei Romane);
Trecerea, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Dogma, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984;
Intrarea in legenda, volum retrospectiv, Bucuresti, Editura Eminescu, 1990 (colectia "Poeti romani contemporani).
Sah a aparut in ciclul de inedite Decor penitent II, in volumul imparatia de seara, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979.
Ora a aparut in volumul Determinari, Bucuresti, Editura Albatros, 1970.
Timpula aparut in volumul Ianuarii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1976.
Sosirea a aparut in volumul Ianuarii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1976.
Amurg a aparut in volumul Intrarea in legenda Bucuresti, Editura Eminescu, 1990.
Aprecieri critice
"Concizia lapidara, cu scurt-circuitari si discontinuitati abrupte, lasate parca sfidator in suspensie oraculara, sibilinica, este ceea ce, pe spatiul ramas alb al paginii, izbeste mai intai la lectura poeziei lui Mihail Crama, putand chiar indeparta definitiv pe cititorul mai lesne descurajabil. Laconismul textului creeaza insa posibilitatea cuprinderii vizuale: globale, «dintr-o privire», deschizand drumul unei perceptii instantanee, simultane deci iar nu succesive, care ne va revela acest text ca rezultat al unei consumate implozii verbale: asemeni acelor fantasmatice stele «pitice albe», ce condenseaza intr-un volum infim materie de o greutate imensa, cuvintele dobandesc si ele o surda forta gravitationala, magmatica, ce «suge» dupa sine perceptia in abisurile tacerii limitrofe, insondabile."
(Cornel Robu - in Dictionar analitic de opere literare romanesti, voi. II, coordonare si revizie stiintifica: Ion Pop, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 1999) (FI. S.)
Citeste si:
|
|
