A b c Asta a fost odata, m-as ruga, dar cui? Mi-aduc aminte de tine, tata, de plopu-nalt din gradina, de zmeul prins la radacina lui.
Mi-aduc aminte de mama, ochii ei adinci ca o apa, de parul lung, fluturind. Singe-al meu te-ntoarce, te adapa!
Timpul in rotogoale trecea, cu un palos in mina zvirlind. Priveam, nu credeam, taticule, in umbra te strigam.
Carpatii vuiau greu, ma clatinam pe picioare eram in a patra de liceu, Pecinegii, Cumanii, Tatarii Pe polita cu dulceturi plina, se topeau ca in scrumiera anii.
Ma miscam fara voie,
printre oameni si case,
cu miinile, cu unghiile mele-as fi vrut
sa opresc timpul
din goana lui statuara,
sa nu te pierd, sa nu ma pierd, sa nu ne pierdem,
prea repede.
Notele in cataloage erau sarace,
profesorii nemultumiti: baiatul viseaza
cai verzi pe pereti - nu stie la algebra nimic.
Cifre, profesori, catedre - steme urlind
ca lupii la luna -
nu, prin desimea voastra n-as mai trece nicicind.
Strigati catalogul: nimic.
Numai tu, tata, treceai prin memoria mea de copil
statuar si inalt
cu umerii atingind ceata si norii.
Nici domnitorii
nu erau ca tine de zvelti
si severi. Un tata aveam,
Doamne, ce mindru eram.
Linga pulpana hainei tale priveam
bataios si viteaz
intrebarile lumii.
Erai pentru mine miracol inchis,
floare rara cu petale deschise vrajit.
Nu ma saturam privindu-ti miinile, ochii, fata.
Deodata anii vuira lung,
pocnind in nucul din poarta.
Era in septembrie.
O femeie ciudata
a intrat in casa, a trintit usile de perete;
cineva a spus: Moartea!
Doamne, cum n-am oprit timpul, perdelele lui desfacute,
cu miinile, cu unghiile mele, strigind:
Tata-al meu!
Ai trecut apoi
pe sub nucul din poarta,
purtat pe doi umeri straini. Eu mergeam in urma ta
ca dupa o legenda saraca. Definitiv despartiti.
Cerul se tacu gol, curtea pustie:
pleca stapinul acestei case sa se culce-n pamint.
in curind,
gize intirziate, flori si melci codobelci
il vor primi in imparatia cea mica.
Tata doarme,
timpul trece,
tata doarme
|