La careul sase cu sapte,
regina sta muta, inalta -
vantul toamnei
ii flutura rochia de bal.
Deodata alearga - ii suna recile salbe -
cheama-n ajutor caii, nebunii;
regele sta rezemat de tura
si-si numara dantelele albe.
Undeva, in suliti rezemat, un pion
priveste tamp -
pare sa fie strain de toate, de-armate;
razele lunii se preling pe camp.
E-un vant,
pamantul se despoaie de rochii,
caii de alb, caii de negru
zboara apocaliptic pe cer
ca-n prevestirea Babei Dochii.
Regina cade. Numai ura. La gat ii joaca-o salba de margele; in spate regele sta rezemat de tura si fluiera la stele.
Macel.
Nici un semn.
Speriat imi scot bereta si strig: Iertare! Am un ochi pe jumatate scos, slinos Romanticul rege priveste toamna: toamna de sus si de jos.
|