Aseara, gindul meu era un solitar Chilia lui, castelul meu de vise ; Si ma miram cum poate ca sa fie Chilie
Un castel de vise
Si viata lui curgea mereu pustie,
Inconjurat de neguri si abise,
Si viata lui era necercetata
De nici o inima curata ;
Si viata lui curgea
Far' de dureri sau bucurii in ea
Aseara, gindul meu n-avca aripi sa zboare
Si ma miram cum poate
O pasare nascuta calatoare
Sa nu mai caute sa zboare
Statea inchis, cu aripile grele,
Inzabrelit in viata lui pustie
De nentelesul visurilor mele
Aseara, gindul meu era un mort uitat
Un mort uitat de oameni nengropat
Si ma miram cum poate ca sa fie
Un mort atit de mult uitat
El singur sta-n odaia lui pustie;
Si nu ardeau nici luminari de ceara
La capatiiul mortului aseara,
Nici cintece de mort nu rasunau,
Dar numai, triste, clipe lungi treceau
Aseara, vai ! a fost o seara trista,
De iarna,-ntirziata-n parcuri moarte
Pe-alei intortocheate si desarte
Aseara nu gindeam,
Aseara nici nu-ntelegeam
De ce nu pot gindi la tine, draga,
La iarna care trece-nfrigurata ;
Ori la atitea lucruri cari odata
In jurul meu cladeau o lume-ntreaga ?
Vai, obosit, nimica nu voiam
Batea mai trist, mai rar inima mea,
Si numai ea pl'ingea
Si-aseara, plinsul ei eu nu-l intelegeam
|