| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Cand N-AM ce scrie de Alexandru Vlahuta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Capitala
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihail Saulescu
|
|||
| (Viata) | |||
|
|
|||
| I Si Dambovita curge pustie si tacuta - Un vis care-ntr-un creier de visuri fara rost isi cauta-n tacere un colt de adapost! Iar imprejur, departe, orasu-n noapte doarme. Orasul isi intinde o mana spre vecie Si Dambovita curge tacuta si pustie. Orasu-n noapte doarme - si cheiurile dorm Iar Dambovita pare un negru brau, enorm, Ce-nfasura tacut Voinicul trup al unui urias necunoscut Si uriasul doarme! Bolnave felinare, Pe cheiurile-n noapte, infipte parca sunt, Nu ca sa lumineze, dar neagra departare, Mai neagra s-o arate, mai fara de cuvant. Eu trec, si pe trotuarul pe care roua moare Ritmez tacerii triste ce creste-n jurul meu, Un cantec nou ce maine,-n lumina de la soare Ma va munci-n adancuri si urmari mereu Iar noaptea e adanca Si nu stiu cine-mi spune: Tacerile din aer si ele au un glas Puteri plutesc in noapte, pandind sa le-mpreune! - Iar Dambovita curge - si fara de popas Ce triste felinare Ce negru rau tacut - Ce drum al vesniciei inspre necunoscut Si Dambovita curge tacuta, - de cerneala Vai! Dambovita nu e o apa ideala Cu lebede sub luna si lotusi plutitori! Pe cheiurile-i strimte, mergand, de cate ori Nu te vei fi-ntrebat, De ce e valul apei atat de turburat? - E turburat de negrul pamant prin care trece E turburat de-atatea ce duce-n el, trecand, E turburat de-naltul cascadelor ce trece, De-o alta noapte poate, si de tacerea-i rece E turburat de-un gand? II Un glas de ne-ntelesuri din pestera adanca Si-acum se zbate inca. In unda amutita de departari; mereu Un zbucium de padure sub noapte stins si greu; Un zbucium ce rasuna pe-o stanca-ndepartata; Un raget ce-nfioara, de fiara-nsangerata; Un chiot de chemare; un falfait de-aripa Si unda ce vorbeste se stinge intr-o clipa Si, apoi - o tacere de drum de tara, lung Ca toate celelalte pe unde-ai mai trecut: Un han, departe-n munte, la care-abia ajung Chervane prafuite, sta singur si tacut Ce unda poarta-ntr-insa talangile mocnite, Si zgomote de seceri, si cantec de cosasi? O! Dambovita curge! Cu undele grabite Strabate parca-n somnul tacutului oras Departe-n camp o unda s-o fi oprit odata, Si-a prins in ea din aer, rasufletele grele, Pe care le trimete o oaste-ngandurata, Speranta altor vremuri cutremurand in ele Departe-n camp o unda s-o fi oprit din cale Sfioasa-ntai, sa prinda apoi in mersul ei, Ceva din majestatea de armii triumfale A codrului de coase, ce-n soare au scantei Pamantu-acolo,-n noapte, incins de-o brazda dreapta. Tresare ca si muschii infrigurati ce-l taie, -Urias cu rani profunde pe care-nvins, asteapta Sa le cicatrizeze a soarelui vapaie Se incordeaza brate, rasufla vite-n jug. Si glasuri ascutite de seceri se aud; Luceste viu din umbra cutitul de la plug, -Si de sudoare parca tot aerul e ud Si-acum o alta unda, ce va fi prins din aer. Sirenele de fabrici ce gem sub alte zari, De sonde sau de mine ascunse-n departari: Acum o alta unda - ce va fi prins din aer Concertul fara nume, de umbra si de vaer, De foc si de tacere, de carne si metale, -Din nu stiu care locuri prin noapte-si face cale In urma ard si urla cuptoare inrosite; Si brate muschiuloase, crispate si grabite, - Prin scaparari de raze, se vad cum se ridica - Ce ganduri le grabeste, cu-avanturi si cu frica Sa nu soseasca totusi prea iute, ziua-n care Va inceta, deodata, atata framantare! Un gand, un gand e-n noapte, pe cheiul mort pierdut De unde vin acestea, din ce necunoscut? Dar toate tac Si-n aer tacerea este parca Metal topit ce fierbe intr-un enorm cuptor, Si razvratit pe mana ce l-a inchis incearca Sa iasa, ca sa fie iar tare si sonor Si-mi pare ca se suie pe cheiurile moarte O armie de oameni de care nu-s strain Din noaptea grea si-adanca, ma striga, de departe, Si nu-i cunosc pe nume, dar stiu de unde vin Au coase, greble, seceri, ciocane, sape - au Priviri intunecate si ganduri de otel! - Sunt toti aceia care pamantul il brazdau Puterea viitoare sa scormone din el Sunt toti aceia care, in sunet de sirene Luptau sa dea un suflet rigidelor metale, Sa dea scotand natura din clipa ei de lene, O noua forma vietii - si formei alta cale Si-mi pare ca se suie pe cheiurile mute, - Privirea lor ma arde sau gandurile lor? Din noapte parca-mi striga cu fetele tacute. Si nu-i cunosc pe nume, dar inteleg ce vor III Iar Dambovita curge De umedul bazalt, Tacutii-mi pasi se prind; Si gandurile, paseri ce cata in inalt Spre stoluri departate, aripele-si intind Ieseam din cafeneaua in care-ntreaga seara, Mi-am obosit zadarnic si nicotinizat Gandirea mea, deprinsa cu aerul de-afara; -Si ma visam pe drumul cel lung si-adevarat Spre care, - adesea, noaptea, si-acasa, nestiuta Ea, taberile mintii, departe le stramuta Mergeam tacut, pe strada tacuta de-noptare (Pe strazile tacute, cum merge ori si care) Dar gandurile mele, ce altfel imi pareau Pomindu-se barbare, Sa afle vesnic lucrul pe care nu-l ghiceau! Eu, amarat de mine; eu, saturat de tot Ce nebunia mintii da sufletului meu, Aveam cu mine totusi, acelasi gand mereu: - «O groaznica problema ce-ar fi acum sa pot Desprinde din adancuri, cu noaptea lor cu tot?» Dar ma simteam pe cale atat de mic mergand (E noaptea ce ne vine cu un altfel de gand?) - Ce sorti m-au uns pe mine sa aflu ce nu-i dat Si ca sa merg pe drumul cel lung si-adevarat? Problemele! - Dar ce sunt sa ma framant cu ele; Sa-mi cat secrete-n suflet si suflete in stele? Problemele! - E noaptea ce le aduce-n minte, E sufletul, in care e freamat de cuvinte Si-s aripe de vis? - Spre noapte, cine poarta privirii mi-a deschis? Dar nimeni nimeni Singur mi-am spus ca vreau sa stiu. Si-n noapte - si pe strada cernita de pustiu, Mergeam tacut, cu gandul in negre flori gatit -Cand glasurile apei din cale m-au oprit IV Si-acuma pe trotuarul pe care roua moare, Ritmez tacerii triste ce creste-n jurul meu Un cantec nou ce maine-n lumina de la soare, Ma va munci-n adancuri si urmari mereu. II spun tacut in noapte, si nu-l mai am in minte, Dar simt c-ar fi sa fie si cald, si grav, si rar; -Un cantec, pentru care nevoia de cuvinte Ma-ntarzie pesemne, pe cheul solitar Si doar ascult intr-insul, nu-i vorba de castele De pasi, de castelane, de lotusi si de stele, (Romantice motive, - un stoc epuizat) - Toxinurile-n turnuri, o alta ora bat! Se-aud taind in noapte cu aripi de arama, Douasprezece grele batai sfasietoare, Ca-ntr-o cetate unde o-ntreaga oaste moare, Si-o alta noua in locu-i, toxinu-alarmei cheama! "Nu lotusi albi pe ape, nu paji si nici povesti. Nu printi si nici bataie de luna in feresti - Drept cadru, prins in noapte, un licurici enorm Ceasornicul ce striga zidirilor ce dorm; Si umbra si lumina de pale felinare Si ritmuri noi si grave, batand fara-ncetare |
|||
Pune poezia Capitala pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |