Cat de 'ntuneric este in serile de toamna
Si strazile sunt triste, tacute si pustii,
Iar fiecare clipa in suflet isi inseamna
Cararea unei grele si vagi melancolii
Un vis tesut in vara se stinge 'n toamna trista
Si inima-i bolnava si sufletul e gol
Departe, zdrentuita, se flutura-o batista,
Cum trece singuratec, nelinistit, un stol
Si tie ti se pare ca pleaca dela tine
Aceste calatoare spre alte zari mereu,
Spre alte tari, cu soare, spre vara, spre mai bine, -
Si toamna asta trista te-apasa tot mai greu
Si tie ti se pare ca duc cu ele vara,
Ca duc cu ele visul, ca duc cu ele tot,
Aceste calatoare tacute ce se luara
Cu dorul lor de duca, si-a se opri nu pot
Si tie ti se pare ca n'o sa mai revie
Nici stolul care trece, nici vara ce-a trecut,
Nici visul care nu e - si 'n camera pustie
Ramai cu gandu-aiurea, ramai mereu tacut
De te desteapta-o clipa un pas pela fereastra,
Ridici cu teama capul, te uiti si nici nu stii
In suflet cand coboara, c'un dor de zare-albastra,
Refrenul unei triste si vagi melancolii
|