| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
O, nu pe fluviul de taceri de Virgil Gheorghiu O, nu pe fluviul de taceri din tara aurului: seara. Ia-ma in pavilionul miinilor Cu pasiuni marine. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Orasul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihail Saulescu
|
|||
|
|
|||
| I In zori de zi Pe strada era ploaie, Si negura, si vint Iar oamenii, cum lunecau prin ploaie, Grumazii lor prindeau ca sa se-ndoaie Mai greu, mai trist, mereu catre pamint, - De drumul greu ce-l strabateau, de vint, Ori de povara ce-o purtau in spate, intruchipare-a vietii zbuciumate Dar ce-i purta pe toti acestia oare in dimineata asta moarta Si fara pic de soare ? Vai ! cit de tristi si obositi treceau Pareau ca dorm, pareau ca-s intr-un vis; Pareau ca-s morti, sculati atunci din groapa, Si ca-ntr-adins cu totii si-au deschis Mormintele de negura si apa, Ca sa le-mprastie in lume Dar nu puteau sa spuna la ce-au pornit anume Din toate strazile veneau, Pe toate strazile treceau, De larma grea umplind orasu-ntreg ; Dar pentru ce veneau Si pentru ce treceau Pareau ca insisi ei nu inteleg. Vai ! tot orasul era parca Un creier nesfirsit de mare, Muncit de-aceeasi vesnica-ntrebare. Vai ! tot orasul era parca Un creier plin de ginduri negraite - Atitea ginduri citi erau acei Care treceau cu fetele-ofilite, Ducind poverile cu ei. Vai ! tot orasul era parca O minte vesnic zbuciumata De o idee pururi departata Departe, o aripa-a unui gind il cuprindea, deasupra lui batind, Dar, cum batea tacut, deasupra lui, Nu-l patrundea privirea nimanui Ce filozof adinc era atunci orasul !.., Si oamenii treceau Mergeau incet si obositi pe strada. O ! poate doar de negura prin care Nici nu puteau sa vada Spre cita departare Pornisera, in zori de zi, pe strada Si oamenii, trecind, Nenchipuit de altfel rasunau Tacutii pasi ai lor, - Mult mai sonor. Mult mai tacuti pe pietrele tocite, Parind ca sunt un ritm neauzit Al unui imn ce n-a mai fost cintat, Parind ca sunt un ritm indepartat Al unui imn ce inca nu se stie Caci cintaretul lui intirzie sa vie ! * Si-n negura, departe. Masinile vuiau ametitor ; Iar ei mergeau spre ele Chemati de tipetele lor..V Masinile, in negura, departe, Pareau ca sunt cite-un Moloh mai tare, Care-astepta, si-n asteptare, - Pe fiecare clipa mai flamind, - Tipa sa i s-aduca mai curind Nevinovata jertfa De suflete si trupuri chinuite, - in creuzetele in care Fierb vesnic forme noi si forte viitoare. II Dar ziua se ridica si soarele rasare Se-mprastie multimea, dar larma-i si mai mare. Stridente nicovale cum tipa se aud ; Vazduhul care plinge de lacrime e ud Se zbuciuma, se striga dureri neauzite, Se freamata, departe, simtiri nepotolite ; Ciocanele bat ritmuri, rasufletele cinta Necunoscute imnuri care-n vazduh s-avinta._ Ce suflet e-n cetate, demonic si barbar ! * Ah ! parca tot orasul e-un urias, pe care L-au ferecat dusmanii in lanturi, si mereu Se zbate,-ntr-o suprema, zadarnica sfortare, Clocotitor de ura, tipind spre Dumenezeu Ah ! parca tot orasul e-un revoltat pe toate, Pe zei, pe suferinte si pe pamintu-ntreg. Si care,-nchis in sine, se plinge ca nu poate, - Ca gindurile toate nimic nu inteleg Ah ! parca-ntreg orasul, inlantuit pe sunca, E Prometeu, cc-n ura-i gindeste cum ar fi Cumplita razbunare ce fierbe-n el adinca - Si pregateste ziua ce-odata va veni Pe fiecare clipa alarma se intinde ; Din zoii si pina-n seara, metale, muschi, sfortari, Un trup fac si un suflet etern care cuprinde Orasul si pamintul intreg din zari in zari III Si tu astepti ! Cc-ti pare ca trebuie sa fie ? E-un gind profund in aer, dar nimenea nu-l stie, O, poatc-atitea brate, oftaturi si sfortari Trimit ceva din ele sa zboare-n departari ; Ceva ce nu se poate vedea si intelege, Ceva ce prinde totusi intr-unui sa ne lege. Pe toti aceia care, din zori si pina-n seara, Ne-nspaimintam de lupta demonica, barbara, in care tot orasul se zbate nencetat, in ritmul de ciocane stridente care bat Astepti, dar cita vreme ? Astepti : si, poate, doar Astepti sa vina seara, c-un cer mai bun, mai clar. Astepti sa vina noaptea, astepti - si cine stie Ce trebuie sa vie ? Si seara se coboara, nelinistea sa darme ; Dar sub aripa serii orasul nu adoarme.- |
|||
Pune poezia Orasul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |