De ce suntem adesea obositi Parc-am fi dus o lupta, un razboi?
- in ochi purtam melancolii de toamna Si-n inima cararea isi insamna
Un plans ce n-a mai stapanit in noi; Avem dorinti de lacrami nestiute, Si doruri de taceri de ne-nteles
- De ce purtam in inima ades. Melancolia clipelor trecute?
Nu ne-am luptat, nici n-am dorit nimica,
Si nici nu am visat
Si totusi peste suflet s-a lasat
O oboseala trista, dureroasa,
Ce ne inchide gandurile-n casa
- Suntem invinsi si nu vedem de cine; Suntem raniti si nu simtim de ce
O lacrima omoratoare vine Si inima tot mai tacuta e.
Poate-n adanc, - si nu pricepem astazi -
Poate-n adancul sufletelor noastre.
Sunt altii care lupta pentru noi,
Si poarta un indepartat razboi,
Pentru cetati perdute-n zari albastre,
Pe care n-o sa le cuprindem noi,
Dar pentru care, - cine stie cand?
Ne vom vedea luptand
Si astfel poate numai presimtim
O clipa departata ce-o sa vie;
Si ne-aminteste inima pustie
C-o sa luptam, c-o sa cadem, c-o sa murim;
Si sufletul neinteles ne doare
De-nfrangerile viitoare
Pe care nici nu le gandim
|