O, neinchipuitul tau cuget solitar !
Catapeteasma nalta, cu sfinti inmarmuriti,
In ascultarea orgei destinului barbar
Si-n fata carei, noaptea, au plins cei adormiti.
Si pling si cei de astazi ca-ntr-un stravechi altar.
EI sta infipt cu fruntea spre cele patru zari,
Sa prinda alte raze pe nou-i crucifix,
S-asculte cite vinturi trezesc din departari
Ecoul amintirii pe cel din urma Styx
Al celui de pe urma obol de disperari
N-aveti sa stiti ce poarta in el de-nteleptesc. Cum nu veti sti ce focuri demonice topesc, in sinnl lui, metale necunoscute inca.
N-aveti sa stiti cit este de muta si adinca Prapastia-i din care tacerile-i vorbesc
Nelinistit si singur, il vei simti tu doar,
Si-l vei lasa sa creasca - graunte din pamint
(O, neinchipuitul tau cuget solitar),
in tarina saraca, batut de orice vint
Si de furtuna frint,
Stejar pe trunchiul carui s-or apuca drumetii
Sa scrie cu cutitul nendurator al vietii
Cuvintul peste care nu vor putea sa treaca,
incepator cu daca,
Sfirsindu-se cu nu -
Dar din bogata-i seva hranindu-l numai tu !
Asteapta-l ca sa creasca, incet si nepatruns - Tacut si in putere si-oricit de-ntirziat - Sub coama lui prin care nici raze nu strabat Ca un Druid cladeste-ti cel mai tacut altar - O, neinchipuitul tau cuget solitar !
Ai ambra, tot ce viata va sti sa-ti mai aduca, Tamiie, tot ce visul iti va jertfi, si ai Tacutul miel ce paste din iarba ta de mai, Pe care-o cheama vara, dar inca n-o usuca
Jertfeste mielul, arde ambra si tamiie ! Departe, cinta orga de ieri chemind pe miine Si pling toti credinciosii de ieri ca n-o ramine, Dar rid toti cei de astazi sperind c-or sa ramiie.
Vei fi tu singur preot si singur credincios, Caci n-o sa creada nimeni atit de-adinc ca tine, Si n-o sa ingenunche nici unul mai frumos - Si nimeni n-o sa phnga mai tare si mai bine !
|