Un vers razlet pe-o fila gasita-ntr-un saltar in minte cata parca sa-mi readuca iar Duioasa poezie ce-am inceput odata. Dar a ramas uitata
Ce-am vrut sa spun in versul razlet gasit acum ? "O roza ofilita zvirlita zace-n drum" O roza ofilita dar cite roze nu-s Zvirlite-asa in tama de citi in piept le-au pus ?
De-ar trebui sa fie cintata orice floare, Ce trista, nestiuta, neinteleasa moare, in strada azvirlita, in praf sau in noroi, O ! cite versuri oare n-ar fi sa facem noi
Un vers, cu toate-acestea, pesemne ca i-a fost
Ursit acestei roze zvirlite fara rost
Dar nu-mi aduc aminte ce-am vrut sa spun atunci :
Pesemne plinsul rozei trecute ce-o arunci,
Ori poate elegia atitor flori uitate,
Si-n care nu mai bate
Aripa unui dulce si negrait parfum,
Cum nu mai bate-n versul razlet gasit acum.
Atita este astazi intreaga poezie, Un vers, scris poate noaptea, ori ziua - cine
stie ? -
Un vers in care poate am vrut sa inteleg
Mai mult decit ce-ar spune chiar un poem intreg.
Si totusi, am uitat !
Iar roza de-atuncea de mult s-o fi uscat,
Cum se usuca-n lume atitea roze pale,
Purtind ceva in ele din gindurile tale,
Si cum se duc atitea si-atitea poezii,
Pierzindu-se in suflet, uitind sa le mai scrii.
|