O data la zece ani sunt dezgropati mortii
sa mai asculte si ei cucul, pitpalacii, carsteiul.
Se afla de fata preotul - in odajdii,
primarul care supravegheaza totul din clopotnita
si politaiul
mancand din cascheta cirese de mai. In ziua urmatoare
are loc o petrecere
cu masti de animale salbatice si dansuri licentioase
in jurul intunericului atarnat, ritualic, in cirlige, la soare ;
o petrecere ce tine pana tirziu, spre chindie,
cind oamenii se intorc, osteniti, la grijile lor zilnice.
Mai multe nu stiu, pentru ca, de fiecare data,
in timpul acestei sarbatori, eu ma fac tot mai mic
si trebuie sa stau acasa
unde curcanii mediteaza cu pasi melacolici
- si vinete margele la git - in ograda pentru pasari.
Chiar asa: ma fac din nou mic
si, vreme de cateva zile, la fel ca in adevarata copilarie,
ma tin de fusta infinita a mamei, seara de seara,
temandu-ma sa nu cumva sa ma rapeasca si pe mine soarele
cand o ia, ostenit, in directia beznelor,
niste bezne concentrice, din lumea celor dezgropati,
vai lor, doar o singura data
la zece ani, iar printre ei, din pacate, si mama.
|