Atatea schimbari - si toate in rau.
Ore din care tasnesc abisuri
si scurtele plimbari ale Sfantului Luca
prin iarba din curtea inconjurata
cu sarma ghimpata a bisericii,
intovarasit, la fel ca in icoane, de o jumatate de taur.
Un motan inca neamblanzit si poate cu mult mai batran
decat cel mai batran crap din apele subpamantene
isi miauna intruna sumbrele oracole
in bezna din podurile afumate ale caselor. Suntem atrasi
de liniile calme ale colinelor, seara de seara, intr-un dialog
lipsit pur si simplu de noima, in timp ce se pierd
printre valvataile - cu umbre mari si adanci - ale inserarii.
Visele comice ale vitelor, in care aparem in ingrata
ipostaza de schelete vii - si privirile lor indulgente,
si ceata din farfurii,
care ar fi trebuit sa ne puna mai de mult pe ganduri,
nu este nod sa-l desfacem, fara ca el sa nu creada
c-am incerca sa-l invatam sa planga, nu este vis in care
sa nu seceram, toata noaptea, pe ploaie, mereu si mereu,
aceeasi tarla de grau,
ni se face dor sa cantam si nu izbutim din pricina
intunericului din gura,
o aluzie la gabita stergere a noastra de pe lume :
usoarele zapezi ale iernilor de-acuma.
Atatea schimbari - si toate in rau,
de parca Dumnezeu, bunul,
s-ar afla pe calea de a nu mai vrea sa fie al nostru nici macar atat
cat este un fulger, in noapte,
pentru ochii pestilor din apele adanci.
|