Chipuri ce nu s-au mai intors niciodata
din strainatatea incuiata in pantecul virgin al oglinzilor,
vietile - cele cu ziua si ora - din vietile noastre,
din labirinturi curge din nou un fir de sage de taur.
Ti-am pus aripi de cuc, sange al meu,
neobosita alergare a ta, cu viteza unei caprioare,
nu mai este pentru mine,
cele mai frumoase privelisti s-au mutat in adancul banilor,
cu vocea mea de copac iti poruncesc, focule.
Esti sora cu verzele albe, stea,
esti ibovnica stalpilor de telegraf pe cale de disparitie,
inca te mai simti contrazisa de luminoasele alge
ale tenebrelor acvatice,
inca nu ti-ai schimbat domiciliul.
Afla ca nici eu nu mi l-am schimbat, pe cuvint de onoare,
locuiesc si acum intr-un ungher din burduful unui acordeon
unde il astept, in continuare, pe mortul acela
,, care sa-mi spuna ca viata i s-a sfarsit "
Ma tunde, in continuare, prietenul meu, macesul,
acest arbust ivit din pamant odata cu mine,
o pereche de broaste verzi - ochii mei vrajiti,
in loc de ficat - un fazan de campie.
Acolo, in oglinzi, intr-un jilt de paie rupte,
isi va astepta si ecoul vietii mele apusul,
ecouri de culori si anarhice hoarde de trandafiri - e vara,
un sarut dragastos mi-a promis, alaltaieri, micsuneaua.
|