Mi se implineste si mie, incet, incet partea.
Sunt o fantana fara cumpana, fara ciutura, fara sens.
O scandura al carei lemn se subtiaza in bucle
si zulufi de talas, sub soarele intunecat al rindelei.
O pasune pe a carei intindere in panta
risipitele oi sunt de fapt niste cutii goale
in care au fost ambalate aparate electrice.
Eu sunt cel pe care il auziti certandu-se in gura mare
cu mortea si zicandu-i : la fel se incolaceste si iedera
pe trunchiurile copacilor falnici.
La fel isi intinde si caracatita nenumaratele ei brate
ca sa-si cuprinda prada.
Sunt o fantana cu peretii gata sa se prabuseasca,
incat nici macar vara, la treierat, cand este nevoie intruna
de apa, spre a potoli setea locomobilei
nu o mai ia nimeni in seama.
Ce a mai ramas din tine, viata, decat un pumn de faina
intr-o lada ?
Ce a mai ramas din tine, viata, decat putin untdelemn
intr-un ulcior smaltuit ?
O catea incercand sa ma linga pe fata :
oribila tandrete a fiecarui apus.
|