De cate ori nu m-am incaierat, in tinerete, pe la balciurile
din partile noastre, atatat de tipetele de bacante ale fetelor
invartindu-se, la douazeci de metri inaltime, in scaunele
de fier ale scranciobului. Era pe cand nu as fi pregetat sa dorm,
daca ar fi fost nevoie, langa o vita ingropata de putin timp
in tarana nisipoasa a unei fanete. La fel ca festila unei lalele,
in abstractele gradini ale zeilor,
ardea o lacrima - o lacrima inca neplansa - in creierii mei.
Si misteriosul calaret de atunci
intrezait, adesea, intr-un galop nebunesc pe marginea rapelor,
in luminoasele si grabitele dimineti
imbatate de albastrele fulgere ale albastrelelor :
ei, bine, eu am fost calaretul acela.
Eram tanar si ma spalam cu seceratorii la rau
si tot impreuna cu ei, venit direct din iad - din iadul de sub
sanul stang al femeilor - legam, in zori, picioarele din fata
ale zilelor, cu lanturi ruginite de impiedicat caii.
|