Si ajungi intr-o zi la vorbele unui betiv.
Il simti pe Dumnezeu
privindu-si inexistenta prin pupilele obosite
ale ochilor tai.
Esti singur, esti mohorat si incepi sa crezi in moleculele
fosforescente - lunare - ale cuvintului moarte.
In crucea
pe care acest cuvant o face cu propriul sau inteles
si-n imbatatul de unul singur, in timp ce se lumineaza
de ziua. O stare de nebiruit, un calvar,
iar printre fiintele absente - si care intr-adevar iti lipsesc -
se afla si animalele pascute in copilarie :
oile, caprele, iezii.
Esti singur, esti mohorat ( oho, esti un camp de mohor,
un camp stricat, in lungul noptii,
in fiecare noapte, de atata vreme,
de nevazutul disc al unui rat,
un inger si, totodata, un balaur, o laura-balaura
cu solzii de aura) si doare aceasta stare - si doare ! -
la fel ca un urlet de lup, la fel ca un urlet de lup
la usa incuitata cu frunze a unei colibe.
|