Mi-e mila de caii urati ai tiganilor din Strehaia
Si de orele rasturnate, cu veacuri in urma, in mare.
,,Jerbe de lumini la ferestrele cuiburilor " : o noua dimineata,
Un vagon oprit intr-o gara pe o linie moarta.
Toata noaptea, ca o molie intr-o perdea,
Se zbate luna antica in ape
Intr-adevar, privighetorile sunt ochelarii nostri
Prin care se vad atatea lucruri ciudate :
O saniuta trasa de-o pisica si-un caine
Iar in locul surugiului un soricel mustacios -
Sau un adanc de apa limpede si lina
Cu pesti intregi pe niste tavi, probabil, de inox.
Mi-e mila, in acelasi timp, de femeile tinere
Ale caror trupuri, invinuite de pacate stravechi,
Au fost duse de barbati, azi-noapte, in paturi, din nou,
Cum trunchiurile decojite ale copacilor la joagar.
Incep sa se joace tramvaiele de-a prinselea prin orase,
In ceruri, steaua cea din urma se retrage in sine.
Moartea cator flori - spuneti-mi - in timpul unei veri
O ia asupra sa o singura albina.
Iar ai nevoie de bani, zambila, pentru divort,
In fiecare dimineata soarele este ochiul de calcan
al tuturor muntilor,
jerbe de lumini la ferestrele cuiburilor,
eu nu sunt, eu il reprezint pe cel ce in mine il port.
|