Eu : o gura ce vede. El : un ochi care canta.
Aprind un chibrit sa ma privesc in oglinda si el sufla in chibrit
din partea cealalta a ei, iar dupa aceea tremua cerandu-si iertare
si-mi trebuie multa vreme sa-l invat sa-mi spuna din nou tu,
in timp ce ne aflam, gata de lupta,
fata in fata, in felul celor doua elemente adverse
ale atat de viclenei alcatuiri a unui cleste .
Il surprind, adesea, prin batatura,
sub chipul unui hot de demult,
umbra clara, in lumina lunii, si care nu se poate odihni
din pricina relelor savarsite in timpul vietii.
Este intruna plecat, e-n capatana inca sangeranda de tap
atarnata intre ramurile unui prun cotropit de omizi,
in femeia ce-si infige, inveninata, in mana ibovnicului, unghiile,
se pregateste de baluri, se catara pe garduri,
in jurul lui se bucura chitoranii si dulaii de ceata.
Se afla departe, cand il chem, si apare din senin,
cand prezenta sa este nedorita sau chiar compromitatoare,
nelinistea mea amestecta cu linistea si ironiile lui,
din cand in cand el moare si iarasi inviaza.
El va fi rastignit. El este vinovatul.
Eu, de foc, intr-o casa nelocuita.
El, de gheata, intr-o tara cu izvorele de lana
si fiecare-i celalalt, in acest joc,
animati mandoi de nevoia de a umple in sinesi un gol.
Un joc pe care-l jucam doar in ora la care mortii
sunt izbiti de pumnul soarelui in frunti .
|