Am cincizeci de ani. Spre mirarea zeilor de argint
scriindu-ma, noaptea, pe una dintre listele lor
si care ma sterg din nou, in ziua urmatoare, am cincizci
de ani. Este ca si cum as visa, dar nu vizez. O noua vara
si mai ales o noua varsta : o simt in mirosul prafului
ce se ridica seara, pe drumuri, in urma oilor tunse.
In tanguirea de amant parasit - sau poate chiar de ascet -
a sfranciogului si-n privilegiul de a fi sfranciog.
In fugara prezenta a norilor iesiti ca niste rechini
dupa prada sau pur si simplu pentru a-si face obisnuita
plimbare de amiaza. Obisnuita plimbare de aluminiu.
Se plimba un pic, pe deasupra caselor, iritati de oftatul
sfarlezelor din aripi de gasca, si pleaca, lasandu-ma
iarasi singur, singur de tot,
in punctul in care umilinta de a ne face ca nu intelegem
asemanarea dintre noi si pestisorii cu aripi exotice,
mutati mereu dintr-un borcan in altul,
este una dintre cele mai grele prefacatorii ale noastre .
|