O noua specie a tristetii: tristetea banala, tristetea cotidiana
de care suntem insotiti peste tot, in tramvaie, la serviciu,
in parcuri, in serile de sambata si in duminicile
al caror chip il vedem tot mai rar. Ne-am speriat la inceput,
desigur,
dar apoi totul a luat-o intr-o directie linistitoare.
Avem, asadar, un nou inger pazitor: tristetea banala, tristetea
cotidiana. Nici nu s-ar mai putea fara ea.
Nici nu s-ar mai putea fara el.
De aceasta optiune ne-am lasat infasurati pe al sau ax.
Arzi, chip de lut al invechitelor tristeti, este mai bine sa arzi.
Numai sarmanul si nestiutul pescar ,,sta pe o gramada de oase
de peste si se teme ", un pescar de demult,
stapan pe stiinta vietii
si care il refuza, in continuare, pe ingerul cu mustati de pisica.
|