Acele drumuri cu praful colorat de propriile dureri reumatice,
acele duminici alese ca loc de popas de albul crinilor,
la fel ca preotul, cu atributii de ucigas, din sacrele cranguri,
vegheaza o vipera rosie printre ferigile din adancul
memoriei mele, indurare,
iaduri noi, cu fiecare generatie noua de fete,
se rostogolesc in vagaunile din piepturile noastre, indurare,
triste tristeti saturniene stand in picioare
langa flacara nelinistita a lampilor, in noapte, indurare,
caci uscata mi-e limba din pricina asprelor priviri ale ochiului
montat in portelanul rosu din cerul gurii,
intristata mi-e umbra in peregrinarile ei sovaielnice
si tot mai riscante si mai lungi, iar paraiele de vin, intoarse
de mult in butoiul lor unde chefuiesc intre ele, sunt surde
la chemarea indoliata si de atat de departe a campiilor noastre,
indurare, asta e siuatia, de !,
si asa va fi mereu pana cand mortii vor accepta sa voteze
electrificarea cararilor ce serpuiesc inspre taramurile lor
fantasmatice,
pana cand va cadea, in sfarsit, un sarut - jumatate alb, jumatate
rosu, la fel ca o minge - din galeata vazduhului, indurare,
patru pui de arici, in barlogul lor, sugand,
intre golgotele noastre
se afla si goliciunea tencuita cu ecouri a femeii.
|