Dincolo de podul ce scartaie
sub copitele unei cirezi de vaci, si care, prea vechi,
a fost sters din hartile rutiere,
dincolo de pietrele albe ale vagaunilor,
intre varfurile de foc ale orelor matinale,
intre strigat si ecoul sau in zale de argint,
in padure dupa manatarci,
in gradina dupa o ceapa,
deasupra, teatralitatea norilor, calatori nelinistiti,
iar dedesubt, la doi metri sub iarba din cimitire,
enigmatice zumzete, la fel ca intr-o podgorie, vara,
unde vibreaza, cat este ziua de lunga, o sumedenie de albine,
unde sa ma duc - spuneti-mi - cu lanurile
atat de luminoase de rapita si de floarea soarelui
spre a nu mai fi niciodata, absolut niciodata, secerate
si de unde puterea pe care fantoma tineretii mele
o are, in continuare, asupra adolescentelor
cu nota scazuta la purtare si doi scaieti verzi
sub sprancenele pensate, saptamanal, in oglinda,
spre stufarisul din jurul unei balti
cu salamndre si broaste testoase
si apa innegrita de plavii si de cosmaruri,
spre absoluturile dupa care tanjim, atat de naivi,
tot o piatra alba si tristetea unei vaduve tinere, in intuneric,
in preajma, doar niste surasuri,
in departare, doar niste turnuri in camasi de bumbac.
|