Spune-le tuturor, poemule, tot ce-ti voi spune acum.
Numai fantana, numai fantana mi-e sora,
inutile vasle ale noastre - zeii - cand ne impingem,
demni de plans, barcile prin mocirla,
,,o dimineata ridicata la absolutul pasarilor": poezia.
Spune-le tot ce-ti spun eu, acum,
poemule, cuvant cu cuvant :
sub acoperisul de iarba neagra al lumii
va fi la fel de bine ca intr-un album.
Spune-le tuturor, poemule, tot ce ti-am spus
si-n cele din urma spune-le si acestea : chiar daca faptul
de a fi femeie imi pare o boala - o boala a materiei -
imi plac al naibii de mult fetele
- sunt la fel de frumoase si de simple ca bicicletele -
si femeile-femei
din orasele mari - din metropole si din capitale -
intre douazeci si cinci si treizeci si opt de ani,
niste insecte - ochii lor - cu tentacule miscatoare,
si parul si buzele vopsite.
Poemule scris in graba, intr-o inexplicabila stare de urgenta,
o stare iscata dintr-un gand adus inapoi, dupa ani,
in aceasta noapte, de glasul unui caine
venit de peste campuri - el insusi, de demult.
Numai fantana, numai fantana mi-e sora :
de aceeasi mama, candva, ne-am pierdut.
|