Cum cersetorii ce nici ei nu stiu,
la ceasul inserarii, incotro se duc,
asa sunt frasinii, artarii si scorusii,
cand lumina toamnei
ii preface in aprinsele-i faclii.
In zari, lumini o mie, in fiecare seara,
si tot atatea glasuri, sus, in cerul ireal,
intr-un istov de cantece si de cuvinte aurite
si pe care doar ogarii - ogarii disperarii - le-nteleg .
Si unghiul acela din care toate padurile
sunt niste vagoane de tren
ce scartiie, legate unele de altele, si scancesc,
adancindu-se in tenebre. Plecari. Opriri. Si lampile
smucite - ale acarilor - de vant. Si iarasi porniri.
Pazite de balauri ( cabluri rasucite ):
tunelele -ncepand chiar de sub al zarii cerc.
Si soarele, din nou, precum un cuib strivit
de pumnul nemilos
al lui noiembre : un cuib inca viu, dar rupt de prezent,
asemenea frumoaselor mumii feminine
cu sepci de matase
din vitrinele magazinelor - de la oras - pentru haine.
|