Un catun asezat sub cel mai pur albatru al cerului.
Si codrii de stejari si de fagi de pe culme,
iar dincolo de ei
un alt catun si, tot asa, alte catune si alte paduri
in a caror usa vegheaza, si ziua si noaptea, ursul. Alte paduri
si alte catune, pana la inexistentul si intunecatul crang
unde taramul acesta, cu iarba tavalita de ploi in luna lui mai
si scorburi umplute, magic, cu tarate sau cu huma,
este prins, in suruburi, de celalalt : mohoratul
si imaginarul tinut
spre care se indrepta, la implinirea veleatului, sufletul
calauzit de niste pasari atat de ciudate, cu penele prinse
in agrafe, pasarile tristetii, si unde nimeni nu vorbeste,
unde toti tac si, totusi, striga si se jelesc, intruna, cu totii.
Un catun asezat sub cel mai pur albastru al cerului,
monotonia rotunda din interiorul fantanilor si tropotele
- de copite de miei - ale stelelor. Garduri si podete. Hornuri
si ferestre de care se izbesc, la fel ca niste avertismente,
insectele noptii si liliecii.
In usa labirintului verde al padurii,
iti intinde o laba, cu unghii lungi si cornoase, ursul.
|