Uneori, izbutesc sa dau inapoi,
La fel ca pe un ceas, realitatea, in vis,
Totul devine, asadar, reversibil,
Cum anacronica bentita a masinii de scris.
Si muntii sunt, ca intr-o magie, atunci,
Niste adancuri marine intoarse pe dos.
Au cine - ma intreb - le-a maritat cu brazii
Si de ce li s-a promis un destin mai frumos ?
In locul intuncatelor goluri rupestre
Se arata, uriase, balenele din vechime.
Unde chitcaia, sub talpa ursului totemic, vreascul,
Ochiul zareste rechini si delfine.
Iata-ma strans cu genunchii la frunte,
In pantecul mamei - o femeie intinerita -
Si unde strig, in timp ce ma fac tot mai mic,
,,Nu mai mi-e frica - strig - nu mai mi-e frica ,,
|