Ca maine, suflete, o sa tanjesti,
dupa un spic sau dupa firul de lucerna,
asa cum i se face dor unui ascet,
in grota sa, adesea, de o perna.
Te va chema, din noapte, si pe tine,
un nevazut podariu, printre umbre
Ma tem sa mor, cum apa de inghet,
Cand se astern ingheturile sumbre.
Ca maine, totusi, sufletele
si unde vei ajunge nu-s femei,
ci doar sinistre glasuri de hiene
si gemete de monstri, si ragete de lei.
Ca maine, vai, nu vom mai fi,
e-tat de austera una dintre Parce ! -
si se aud, aievea, zvonuri tot mai negre
de barci fara de vasle si de arce.
Letale zvonuri ! Parcele. Si Caron.
Mai e un an, un veac, o clipa
Nu-s drumuri pe acolo si nici roate,
Iar pasarii i-ajunge o aripa.
|