Mai dati-mi vin si-mi mai zambiti, Ochi dragi, iar voi de prisositi, Naramze, -n fata-mi popositi, Si-oi spune de Madelaine. E mult de cand s-a petrecut Povestea, intr-un vechi tinut Cu ordalie si cu scut, Tinutul Evergren.
Un crai batran, betiv si mic Cu pe obraz un ros petic Ce lupus doftorii ii zic O fata-avea, Madelaine, Ce peste campuri se plimba Si-n codri goi se infunda Si-o mai frumoasa nu era In tara Evergren.
In ochi adanc de ii priveai Doar cai si cavaleri zareai, Turnire-n pajisti verzi de rai Visa mereu Madelaine. "Ah, niciodata nu voi fi Decat a celui ce-ntr-o zi intr-un turnir m-o cuceri, Aici, in Evergren.
Dar riga alta vorba-avea: "Cine de lupus m-o scapa Rasplata fata mea voi da, Cumintea mea Madelaine. Se-nfatisara mii si mii De felceri mari, cu letinii, Dar nici un fel de doftorii in tristul Evergren
Nu stergeau pata din obraz A betivanului de cneaz Si nimeni nu primea ucaz Si mana lui Madelaine, Pan-un negutator sosi Pe ape reci, printre scrumbii, Si marinarii pe franghii Strigara: "Evergren!
La curte el intra semet, Pe riga il privi istet Si grai chipesul drumet Zambind catre Madelaine: "Eu, riga, stiu a vindeca intr-o clipita pata ta Caci nu-i ce spui domnia ta Si toti din Evergren.
Nu lupus, ci-a rusinii pata iti e pe fata infierata Dupa o batalie data (Oh, iarta-ma, Madelaine) Cand incoltit de crudul Kron Tu ai fugit ca un poltron Si te-ai ascuns aici, sub tron, in plansul Evergren.
Deci, daca vrei a vindeca De pe obraz aisinea ta, Ai sa-mi dai mie fata ta, Pe dulcea mea Madelaine, Si eu indata voi porni Si-ale lui Kron tinuturi mii Cu spada le voi cuceri Doar pentru Evergren.
Riga sari ca un pardas: "Nerusinat si ticalos! Sa nu-l asculti, i-un mincinos, Frumoasa mea Madelaine!
in temnita il aruncati
Si mi-l munciti, si-l ferecati! Va dau porunca sa uitati, Supusi din Evergren,
Tot ce grai ast fanfaron.
Dau ordin: Nu exista Kron
Si nu am stat nicicand sub tron!
Dar apriga Madelaine
Striga din jilt de purpur: "Tata!
Tu stii ca e adevarata
Povestea asta, stie toata
Suflarea-n Evergren!
Ah, scrie-i tu lui Kron in nord Ca sa isi lase-al sau fiord Ca sunt cu totul de acord Sa ii dau eu, Madelaine, Si inima si mana mea Daca-n turnir va triumfa Sub cerurile de lalea De-aici, din Evergren.
Si junele de negustor il va-nfrunta daca-i e dor De chipul meu surazator. "Asa va fi, Madelaine! Raspunse craiul aplecand Obrazul rosu spre pamant "Caci nu pot sa-mi inec tot band Rusinea-n Evergren.
Trecura zilele de mai Si in gradinile de rai Sunt mana-n mana jun balai Si tulburea Madelaine. El ii citeste de Arthur, De palida Badroulbadour Sub perii-n floare, sub azur Ei canta-n Evergren.
Ast timp, pe drum de casaloti, Cu turturi grei prinsi in mustati, Vin miscatoarele cetati (Uitase si Madelaine), Ale lui Kron corabii lungi. Pe ale marii repezi dungi Salbaticii de Nibelungi Ajung in Evergren.
Kron, ochi de piatra, barba creata Miroase a otel si ceata. Proptit in cizmele de ghiata, Cu ochii la Madelaine, Ranji spre rege: "Rege sui, Pentru ai mei nimica nu-i De pret in bietul tau, salhui, Regat, in Evergren.
Nici fata ta n-o pretuiesc, Dar provocarea o primesc. Vreau in turnir sa biruiesc Sub ochii lui Madelaine. Orice rival voi casapi in lancedul de miaza-zi. Cine ma poate birui in blandul Evergren?
Pleca, apoi, razand in hohot, Se departa pe cal in tropot. Ramase inima in clocot A palidei Madelaine. "De ce gandind la el ma dor Gandirile? De ce mi-e dor? Doar il iubesc pe negustor, Strein in Evergren.
Pe seara ea intra-n iatac, Se pieptana prelung, buimac, Cand pe feresti un varcolac Patrunse la Madelaine.
Avea aripe mari de piei Batute-n pietre cu scantei. Fiara, nimic de felul ei Nu e in Evergren,
Caci are solzi sticlosi de aur Si nari cu foc, boase de taur, Labe cu ghiare de balaur. Pasi inspre Madelaine Si o infasura-n aripe, Zbura cu ea in doua clipe, Pieri palatul ca nisipe, Pieri si Evergren.
Iar dimineata o aduse, incercanata-n pat o puse, Unde fusese nu stiuse (Sau ai stiut, Madelaine?) in gandul ei, o rosa pata Venea mereu, vazuta-odata, Dar unde? Unde? Spune-odata, Ah, unde-n Evergren?
Nopti dupa nopti la ea venea Balaurul care ardea Cu ochii reci de peruzea. Pleca atunci Madelaine Cu el. Se intorcea in zori Si nu-i ardea de negustori, De peri, de fluturi si de flori, De regi, de Evergren.
Veni si ziua de turnir, Se ridicara corturi sir, Juni scutieri leiti in fir Veneau dupa Madelaine. Crainici din trambite sunau, Flamuri in lanci se agitau, Covoare pe balcon erau in tara Evergren.
Si iata-i: imbracati bogat, Pe cai cu pieptu-mplatosat Rivalii cu panas rotat Saluta pe Madelaine. Pierita ea le face semn. Vibreaza lancile de lemn Si caii zguduie solemn Pamantu-n Evergren.
Prin crapatura vizierii Crunt se scruteaza cavalerii Si se reped, se fac puzderii Sub ochii lui Madelaine. Caii se surpa, ei se scol Si fac cu spada rotocol. Nu s-a vazut asa parjol in blandul Evergren.
Caci spadele lucesc in soare Ca niste flame arzatoare Si se izbesc in scutul tare. Si-acopera Madelaine Cu mana cea subtire ochii Si mana s-a crispat pe rochii Nimic mai crunt, din Capadochii Si pana-n Evergren.
Negutatorul se feri De-un fulger, si apoi izbi, Capul lui Kron ii desparti Si vesel spre Madelaine
Se indrepta, cand deodata Cazu printesa lesinata Si se opri suflarea toata 'N regatul Evergren.
Nunta tinu o saptamana Apoi strainu-o lua de mana Si se-ncuiara impreuna El si a lui Madelaine. Sub stelele ca mii de focuri Mai continuau canturi si jocuri, Mii se rupsesera de tocuri in vesel Evergren.
Dar dimineata, injunghiata Zacea, intr-o de sange pata, in singura de sange pata, Nevrednica Madelaine. Negutatorul se porni Spre Indii cu-a lui bogatii Si au ramas de-atunci pustii Gradini in Evergren.
Balaurul, sa stie-oricine, Din visul de fecioara vine Si pe ea insasi o rapune Asa pati Madelaine, Ce ravasita-n orice noapte La a lui Kron ureche soapte Fierbinti suflase. Pieri in noapte, in noapte, Evergren!
|