1. Chestiune de traducere.
a. Cat de frumos e orasul Bucuresti, capitala tarii noastre, perla Peninsulei Balcanice! Eu m-am nascut in acest oras si am avut ocazia sa-i cutreier strazile largi, asfaltate, parcurile umbroase, pline de mireasma sutelor de arbusti ornamentali si strabatute de albastra salba de lacuri, sa ii cunosc deopotriva
vechile monumente istorice si noile cartiere, viitorul si trecutul. Am ascultat tacanitul pistoanelor, vuietul frezelor si rabo-tezelor, loviturile de baros manuit de un Hercul modern al preselor hidraulice din fabricile si uzinele de pe platformele industriale, cu hale largi si luminoase, am vibrat la unison cu
sutele de mii de spectatori privind evolutia sportivilor nostri
pe stadioanele ca niste ochi uriasi de beton. De aceea eu imi
iubesc orasul, considerandu-l unul dintre cele mai frumoase din Europa de sud-
est si din lume.
b. Deasupra apartamentului meu, deasupra cartierului meu si mult
deasupra planetei pe care traiesc se afla situatia internationala, mult agravata. Lumea ar putea merge spre autodistrugere. Creierul ar putea fi o tumoare care ar lichida specia. Sute de focoase nucleare se afla depozitate la bordul submarinelor de sub calota polara si al satelitilor aflati pe o orbita circumterestra. Angoasa lampadofora ne mananca de pe acum creierul cu lingurita ca pe un ou moale, va veni intai o lumina puternica, apoi o noapte adanca, a fost prezis: va veni o aura epileptica, iar omul va fi liber sa se dedea celor mai sofisticate convulsii in noaptea presarata cu jucarii de tabla, carpa, celuloid, si elementul tranzistorizat ii va injecta sedativul. deasupra situatiei internationale se afla Nirvana, iar deasupra Nirvanei se afla micile drame: a paianjenului, a fluturelui, a ghemului de homari, mica drama a mea sau a ta,
anonimi
ofuscati
palicari.
c. sunt singur, sunt linistit, viata mea este un celofan violet, prin care transpare un
gales pachet, cu numele ea. care pana si la coafor graseia, sunt singur si infelice. zice. troleibuzul impestritat, arhiplin, trecand pe strada arhicunoscuta, unde inteligenta ta de panza topita se facea aproape zarita, ca o sampanie, in voluta, n-am existat, insa era cat pe-aci sa exist, te lamentai pe scaunul galbui, de dentist, privind atent in ochiul de peste, al serii, ce te clipeste.
|