nu avem substanta, ochii nostri nu desfasoara
decit cosmogonii, iritindu-ne climatul, intelectul
si moartea instelata, nu avem spatiu.
tinut al lavoarelor scinteind in faianta, oglinzi
cu figuri aztece si cu pini din pompei
tablouri, insecte dar cite femei
mai ajung sa mai nasca ? noi rasarim
din cadrane si pietre, in mijlocul circulatiei,
ne intindem degetele spre cortine de nervi
ne insinuam in pistoane dintr-o sala-a masinilor
din altceva, din afara ; doar nervii
ne sint aliati, agitind artere de lux
pentru un coktail de stampe acvatice
pentru soarele aurind gusa dubla-a vitrinelor,
soare neinventat de noi.
noi doar traim dar nu avem substanta.
in apartamente de otel declansam toamne freatice
facem sobolanii sa viseze conture de neinjectat
o vegetatie de nebaut; aruncam vina pe ingeri ca o plasa
de cabluri si tenii ne hranim cu ceea ce zeii obisnuiau sa apese
sub talpa flacarii lor, adica traim
pe un creier scindat, periferic.
dar intr-un infern mai adinc, acolo-n canalele
inghinale se-ntorc inca pescarii la apusul zilei
dessurubeaza hubloul batiscafelor, e un deisis
de imparat bizantin cu mantia
vopsita in strontiu cu miini mecanice,
facind un gest de binecuvintare, dar spre ce ?
spre regizor, sub tesatura de flacara
sint camere tv cu usi mascate, dind spre infern
unde sint tevi si iar tevi, ace si ace
fete si fete dezgropate din aer.
n-avem substanta, ne coloram genele grele
si verzi in partiturile esapamentelor.
vom continua sa orbim in aceasta plimbare
a constiintei in vid
a constiintei in vid. iata, trec
caroserii imprejur, nu se poate
sa nu mai traim, sa nu mai simtim
sa nu mai gindim. nu se poate
sa doarma corpuri lungi de trilobiti
in patul nostru, inveliti cu plumb
|