Mircea Ciobanu
Nastere: 13 mai 1940, București
Deces: 22 aprilie 1996, București
Este pseudonimul literar al lui Mircea Sandu, nascut in Bucuresti la 13 mai 1940. Face studiile liceale in Capitala (la Liceul "Dimitrie Cantemir), apoi din 1959 este student la Facultatea de Filologie-Istorie a Universitatii "Al. loan Cuza din lasi timp de doi ani. Continua studiile intre 196l-1964 la Facultatea de Filologie a Universitatii bucurestene. A debutat in 1959 in revista "Tribuna cu poemul La portile luminii, iar in volum in 1966 cu Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, in cunoscuta colectie "Luceafarul. Dupa absolvirea facultatii lucreaza un timp ca redactor la "Agerpres, din 1967 devine redactor la Editura pentru Literatura, sectia poezie si critica; aceeasi functie o va detine si la Editura Eminescu (un timp), si apoi la Cartea Romaneasca, la sectia de poezie. Scrie deopotriva proza eseistica si roman; in 1977 romanul Istorii (aparut, de-a lungul timpului, in mai multe volume) ii aduce Premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor, premiu acordat si in 1981. in ultimul timp a condus Editura Vitruviu, care se dovedeste o remarcabila citadela a poeziei noastre contemporane. Pleaca dintre noi prematur, in mai 1996.
Poate ca proza a pus in umbra creatia poetica a lui Mircea Ciobanu, una dintre cele mai originale exprimari lirice contemporane. Avand la baza o solida formatie estetica si o vasta cultura, poetul s-a aratat inca de la primele volume un vizionar profund. Volumele ulterioare ii vor intari imaginea de poet original, cu o viziune proprie pe care si-o cladeste cu migala. Dand cuvantului valori semantice tremuratoare si fascinante totodata, oferind astfel lectorului nu certitudini, ci alternative, poetul construieste un univers unic. Criticul literar Magdalena Popescu imagineaza acest univers ca un "cub negru, cu muchii ascutite si suprafete polisate indelung, pana la a reflecta in intunericul adanc al oglinzilor sale o imagine sintetica si misterioasa a universului, si care "pare prizoniera si suverana orgolioasa a unui spatiu criptic in care s-a autocondamnat la o perpetua virginitate a intelesului. Doua sensuri, aparent contrarii, naste semantica poeziei sale: un sens entropie, dand senzatia inconsolabilului, si un sens concentrationar, greu de esente. Vocabula sa rece si perfecta sta mereu sub semnul enigmei dezvaluite numai pe jumatate, jumatate banuite. Chiar poeziile cu vaga textura epica par ca isi dezvaluie sensurile parabolice. Lumea poeziei sale, uneori aparent fixata istoriceste (dar "patimile pe care si/ni le dezvaluie poetul sunt atemporale si etern active), este, dupa cum intuia criticul literar amintit, fara puncte de reper: "inconjurata de un orizont rotund, ea se deschide spre toate directiile, fiind lipsita asadar de orice directie si interzicand astfel orice putinta de orientare a spiritului ratacit in ea. Rotunditatea, sfericitatea devin aici coordonate ale deceptivului si angoasei, nu ale protectiei si securitatii.
Prin poezia sa, Mircea Ciobanu isi asuma poate, pentru lector, suferinta. Nu o clameaza, o sopteste, enigmatic, cu sensurile frante inainte de a fi prinse.
Volume de versuri:
Imnuri pentru nesomnul cuvintelor, Bucuresti, E.P.L., 1966;
Patimile, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968;
Epistole, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Etica, Bucuresti, Editura Albatros, 1971;
Cele ce sunt, Bucuresti, Editura Eminescu, 1974
Patimile, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, (colectia "Hyperion), 1979;
Versuri, Bucuresti, Editura Eminescu, 1982;
Vantul Ahab, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984
Marele scrib, Bucuresti, Editura Albatros (colectia "Cele mai frumoase poezii), 1985
Viata lumii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1989.
Sub Trapezunt a aparut in volumul Patimile, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968.
Nu spunea aparut in volumul Etica, Bucuresti, Editura Albatros, 1971.
Vantul Ahab a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984.
De profundis a aparut in volumul Vantul Ahab, Bucuresti, Editura Eminescu, 1984.
Nume a aparut in volumul Viata lumii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1989.
REFERINTE:
"De fapt, asemeni unei guri pustiite de propriile-i spuse, versul traditional asteapta mereu sa fie repopulat de cuvintele fiecarei epoci. Uzurpindu-1, confiscindu-1 pentru sine, fiecare nou poet re-insaminteaza iarba pe limba si misca din nou astrele pe cerul gurii lui. O atare tentativa formeaza, neindoios, un demers ontologic : iundamentarea, instituirea, in si prin Verb a unui real aparte, care n-are nevoie de nici un referent in lumea reala, care e viziune poetica pura, fiintind in echilibru gingas prin simpla vibratie muzicala a vocabulelor. De aici, riturile si ceremoniile sale stranii, figurile si situatiile enigmatice, filfiitul de taina care acopera acest tarim al inefabilului. Prin fidelitatea sa fata de prozodie, Mircea Ciobanu e un orfevru impecabil ; prin apetitul sau pentru mister, el se afirma ca unul dintre foarte putinii nostri poeti metafizici."
STEFAN AUG. DOINAS
"Personalitatea literara a lui Mircea Ciobanu reuneste doua trasaturi care nu se asociaza decit relativ rar, preferind o existenta autonoma. E vorba pe de o parte de tensiunea initiatica, pe de alta de gustul scriiturii frumoase."
GHEORGHE GRIGURCU
"Omul cu spada, cavalerul in armura, Thomas nu ne intereseaza deloc ca aparitii de balada medievala : ei simbolizeaza pe omul pus la incercare. Un intreg ciclu de volum (si anume chiar acela care imprumuta titlul sau volumului intreg : Patimile) e bazat pe ideea de incercare in forma ei cea mai imediata : tortura fizica. Aici corpul e pus la proba, chinuit, siluit. El face, primul, experienta infernului. Nu e nimic cavaleresc, codul e altul decit acela romantic si feudal. Fierul se opune fierului ; corpul in armura infrunta sabia. Sufletul s-a chircit si priveste lumea ca ochii osteanului prin viziera. Gura ar tipa si e astupata. Carnea sufera. "Patimile" lui Mircea Ciobanu sint ale carnii : dar o carne din care sufletul s-a retras ca apa in timpul refluxului. Acesta este un alt element fundamenta! : nimic transcendent, nici un sens religios al suferintei si, greu de descifrat, unul etic, nu complica infernul corpului. Desi un ciclu se intituleaza Etica, izbitoare nu e nici acolo suferinta sufletului, ci a trupului. Din suferinta corporala se naste o stranie corporalitate a suferintei."
NICOLAE MANOLESCU
Citeste si:
|
|
