Bine cuprins in ochiurile plasei
s-adorm, Uran, si tu s-acoperi fata
oglinzilor cu boarea gurii tale.
O data sint, si-a doua oara pulsul
ma uita iscusit - si cita vreme
la custile cu lei se-aude umblet
e-n firea narii tremurai. Tu ceasul
cind aerul ia foile aramei
l-ai apara cu fiece suflare.
Uran, repet, oricite plane-ntinderi
ai aburi, se vede inca una
nendurator deschisa pin-la capat,
si ce nu cred sta-n unghiul ei mai sigur
decit in vis, si-acolo ceata suna
cum a sunat cind am cazut in leasa.
Cad iar in ea si iar fiind s-o-nlatur
adaug noduri nodurilor sfinte
si spornicul lor numar ma sugruma.
De-a sirul, fara friu, spre sesuri calde,
cai singuri trec si de sub ei o dira
de singe tescuit le umple urma.
La drumuri moi se-abat, cu bruma-n coama ;
doar scara celui negru nu ma lasa -
o bate vintul, gerul o-nfasoara-n
rugina lui de pret, ca la-nceput.
|