pentru a putea sta o vreme in padurea de argint unde vremea se face lumina, si nici nu
arde ci se asterne pe scoarta inaltelor chipuri, care cu alint viclean ne inconjoara, si ne
rasfrang mereu mai departe gesturile, privirile, vorbele - pentru a ne inchipui ca stam in
padurea mestecenilor, unde e primavara aproape intotdeauna, si primavara -
dintotdeauna iti spui ca nu se potriveste iernii tale launtrice, unde o noapte
amara isi colcaie flacari inghetate si albastrii - pentru ca sa stai aici o vreme, se cuvine
intai sa te lepezi de lumina fara culoare de dincolo, de afara, si stii foarte bine ca n-ai s-o
poti face - ( nu-i la indemana oricui sa incerce macar asta ). intr-o doara poti sa incerci sa
intri intru tacerea asta atat de pura incat nici n-o mai simti in urechi sau in ochi, si chiar poti
sa mergi inainte - decat ca la fiecare cotitura cararea asta printre copaci se continua
altundeva, singura.
|